La Straja

„In memoriam Dimitrie Onciul”

expoziție
expoziție

Arhivele Naționale – Serviciul Județean Suceava, în colaborare cu Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” din Straja, organizează miercuri, 20 martie, la ora 10:00, vernisajul expoziției comemorative „In memoriam Dimitrie Onciul”, prilejuită de împlinirea a 90 de ani de la moartea istoricului bucovinean.
Expoziția, care este inclusă în programul manifestărilor organizate de Primăria comunei Straja, Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” și Societatea pentru Cultură și Literatură Română din Bucovina – filiala Straja, prezintă imagini și documente din patrimoniul Arhivelor Naționale ale României: acte de stare civilă ale familiei Onciul, mărturii privind principalele coordonate ale activității lui Dimitrie Onciul în calitate de director general al Arhivelor Statului care vizează îmbogățirea patrimoniului arhivistic, inventarierea materialului, lucrările de refacere a clădirii Arhivelor Statului, inițiative legate de înființarea arhivelor în Bucovina, Basarabia, Transilvania și recuperarea documentelor istorice prin aplicarea prevederilor din tratativele de la Saint Germaine și Trianon, precum și adoptarea unei noi Legi a arhivelor menită să statueze locul și rolul acestora în ansamblul societății românești.

Recomandări

Muzeul Național al Bucovinei caută fotografii și amintiri din comunitate despre vechea Prefectură din Suceava

„Conexiuni artistice în Noaptea Muzeelor”, la Rădăuți, o celebrare a patrimoniului și artei cu peste 550 de participanți

,,Rugăciune în culori” și ,,Ecouri ale satului bucovinean”, expoziții despre identitate și memorie culturală

Nicolae Robu crede că volumul „Dimitrie Balint – martorul unui veac de istorie a Sucevei” poate fi un material foarte bun pentru un curs opțional de istorie locală