IGPR: Peste 200 de persoane dispărute și 135 de urmăriți, găsiți de polițiști în două săptămâni



Peste 200 de persoane dispărute și 135 de urmăriți la nivel național au fost găsiți, în ultimele două săptămâni, de polițiștii structurilor de investigații criminale din țară.
În perioada 11-24 iulie, polițiștii de investigații criminale au găsit 207 persoane semnalate ca dispărute, dintre care 113 minori, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Poliției Române.
De asemenea, în aceeași perioadă, polițiștii au prins 135 de persoane urmărite național, 113 dintre acestea fiind condamnate la închisoare, în vreme ce pe numele a 15 erau emise mandate de arestare preventivă, iar cinci aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare.
În urma colaborării cu autoritățile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională-Biroul Național Interpol și Biroul SIRENE, s-a reușit localizarea și arestarea pe teritoriul altor state a 51 de persoane urmărite de autoritățile române.