Igaș: Nu exclud posibilitatea unei scindări a PNL pe fondul tensiunilor din formațiune



Liderul PDL Traian Igaș declară că nu exclude posibilitatea unei scindări a PNL în viitorul apropiat pe fondul tensiunilor apărute în formațiune, el precizând că liderii autentici de dreapta se vor putea regăsi în structura guvernamentală ce se va crea ulterior alegerilor parlamentare.
Vicepreședintele PDL Traian Igaș declară, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, că nu exclude posibilitatea unei scindări a Partidului Național Liberal în viitorul apropiat pe fondul tensiunilor apărute în urma debarcării de către Crin Antonescu a trei lideri importanți de la nivelul organizației de București a PNL.
„PNL este posibil să se divizeze în perioada următoare, iar liderii autentici de dreapta se vor putea regăsi în structura guvernamentală ce se va crea ulterior alegerilor parlamentare”, declară Igaș.
De asemenea, acesta susține că era normal ca astfel de tensiuni să apară într-o construcție de felul Alianței Socialiste.
„Alianța Socialistă a fost de la bun început o construcție cât se poate de nefirescă, iar acest lucru este vizibil acum când tensiunile din interiorul ei se rezolvă prin demiteri, pentru că sancțiunile aplicate celor trei lideri de sectoare sunt efectele negocierilor eșuate în ceea ce privește candidaturile pentru primăriile de sectoare”, este de părere senatorul Traian Igaș.
Fostul ministru cataloghează această mișcare a președintelui PNL ca fiind o dovadă de neîncredere în propria echipă.
„La nici o zi după demostrația de forță de care au vrut să dea dovadă liderii USL prin cele trei congrese, Crin Antonescu aduce dovada neîncrederii în propria echipă prin demiterea unor lideri din conducerea propriului partid. Antonescu este cel care a parafat alianța cu PSD, iar acum tot el este cel care îi sancționează pe cei din eșalonul inferior pentru eșecul negocierilor cu partenerii de alianță”, subliniază Traian Igaș.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a confirmat, luni, că Andrei Chiliman a fost înlocuit cu Eugen Nicolăescu la șefia PNL București, precizând și că Mariana Câmpeanu a devenit vicepreședinte al filialei.
Conform lui Antonescu, în ședința Consiliului Național Executiv al partidului s-au înregistrat 36 de voturi „pentru”, opt voturi „împotrivă”, iar trei voturi au fost nule pentru înlocuirea lui Chiliman din funcția de președinte al PNL București.
Pentru numirea la șefia organizației a deputatului Eugen Nicolăescu s-au înregistrat 39 de voturi „pentru”, șapte voturi „împotrivă”, iar unul a fost declarat nul.
De asemenea, Antonescu a anunțat că, la șefia PNL Sector 2, Dan Cristian Popescu a fost înlocuit cu Adrian Neacșu, iar la PNL Sector 4 Geani Dinu a fost înlocuit cu Daniel Chițoiu.
Crin Antonescu a explicat că, prin numirea lui Adrian Neacșu la șefia PNL Sector 2, a fost vacantat un post de vicepreședinte al PNL București, funcție în care a fost numită Mariana Câmpeanu.