Distrugere

I-au spart în noapte geamurile de la mașină

Un tânăr din comuna Bilca a sesizat poliția că și-a găsit duminică dimineața mașina distrusă.
Mihăiță S., în vârstă de 22 de ani, a declarat că și-a lăsat mașina parcată peste noapte, iar a doua zi, când s-a dus la autoturism, l-a găsit cu luneta și geamul dreapta față distruse, iar parbrizul fisurat.
În urma cercetărilor efectuate și din declarația părții vătămate, a rezultat faptul că din autoturism nu au fost sustrase bunuri sau valori.
Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de aproximativ 500 euro.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, în vederea identificării autorilor”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu.

Recomandări

Mașină burdușită cu diferite produse, descoperită în parcarea unui market după un flagrant de furt în același magazin

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa