I-au furat din casă peste 26.000 de lei, în timpul zilei

Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a reclamat că persoane necunoscute i-au spart casa, pe timp de zi, și i-au furat aproximativ 26.400 de lei, din care 1.400 de euro și restul lei.
Păgubitul, Viorel B., în vârstă de 55 de ani, susține că furtul s-a petrecut luni, între orele 8:30 -15:15, interval în care a fost plecat la serviciu.
Hoții i-au intrat în locuință prin forțarea unui geam termopan.
Un alt caz de furt a fost reclamat și la Rădăuți, în urmă cu două zile. Iulian H., de 35 de ani, din localitate, le-a spus polițiștilor că în perioada 16 -19 septembrie a fost plecat din localitate, iar la întoarcere a observat că locuința i-a fost spartă de hoți.
Potrivit poliției, hoții au spart un geam, iar din interior au furat suma de 2.000 de lei și bijuterii din aur, prejudiciul total fiind de circa 3.500 de lei.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, o altă spargere s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, la o casă din comuna Păltinoasa. Proprietarul, Ionel F., în vârstă de 41 de ani, este plecat la muncă în străinătate, iar hoții i-au furat o combină muzicală cu boxe detașabile, un aparat electric de bărbierit, un rotopercutor, o bormașină, un flex, un șlefuitor și mai multe truse de chei, prejudiciul fiind de circa 3.000 de lei.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, precizează poliția.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro