Victimă

I-a furat telefonul la mall, apoi l-a bătut în parcare

Un minor în vârstă de 16 ani a fost lăsat fără telefon mobil în timp ce mânca la un restaurant de la etajul Iulius Mall, iar când a coborât în parcarea magazinului, pentru a-și recupera bunul, acesta încasând și o corecție fizică. Furtul și agresiunea s-au petrecut joi seară, poliția demarând cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs fapta.
În jurul orei 19.45, Liliana J., din municipiul Suceava, a sunat la numărul de urgențe 112 și a relatat că fiul său, în vârstă de 16 ani, a fost deposedat de un telefon mobil în timp ce era în incinta complexului comercial amintit.
Conform anchetei poliției, fiul acesteia se afla, împreună cu un alt adolescent de aceeași vârstă, la etajul mall-ului, luând masa la un restaurant. În momentul în care cei doi băieți de 16 ani s-au ridicat de la masă pentru a saluta o cunoștință, un individ necunoscut s-a apropiat și a luat telefonul de pe masă (un iPhone cu o valoare de 2.400 de lei).
Victima a sesizat lipsa telefonului și l-a ajuns din urmă pe autor, în dreptul scărilor rulante ale complexului comercial. Acesta din urmă nu a recunoscut însă furtul și a ieșit din magazin, cu păgubitul și amicul său după el.
Dându-și seama că poliția a fost anunțată deja despre furt și ar putea fi prins, tânărul a abandonat telefonul în parcarea benzinăriei OMV din apropiere, sub roata unei mașini. Minorul de 16 ani a observat telefonul și l-a recuperat, moment în care a fost agresat. Conform anchetei poliției, atât minorul de 16 ani, proprietar al telefonului, cât și băiatul care îl însoțea au fost luați la pumni de cel care furase telefonul.
Ulterior, polițiștii au stabilit că suspect principal de comiterea faptei este un anume Daniel Găitan, în vârstă de 18 ani, din Bosanci.
Conform unui comunicat al poliției, „Persoanele lovite au fost îndrumate să se adreseze Serviciului de Medicină Legal Suceava, iar după eliberarea certificatului medico-legal să se prezinte la Poliția municipiului Suceava, în vederea continuării cercetărilor. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și lovire sau alte violențe”.

Recomandări

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis