Scandal în drum

I-a distrus mașina, după ce l-a blocat în trafic

Neînțelegerile mai vechi dintre doi bărbați din comuna Sucevița au fost tranșate sâmbătă dimineață în mijlocul străzii, după ce unul dintre protagoniști i-a blocat celuilalt mașina în trafic și i-a distrus-o.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, în urmă cu două zile, în jurul orei 9.00, Gheorghe R., în vârstă de 31 de ani, conducea o autoutilitară Iveco pe raza localității, iar la un moment dat, aproape de intersecția cu DN 17 A, a fost depășit de un autoturism VW Passat, care i-a tăiat calea.
Din VW Passat a coborât Petre B., de 38 de ani, cu un corp contondent în mână, cu care a început să lovească în autoutilitară, provocându-i mai multe distrugeri, respectiv: avarii la capotă, aripa față stânga, parbriz fisurat și geam portieră stânga față spart.
Șoferul autoutilitarei a sesizat poliția prin 112, pagubele fiind estimate la aproximativ 1.500 de lei.
„Față de bărbatul în vârstă de 38 de ani s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere”, precizează poliția.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis