La volan, la 16 ani

I-a dat mașina unui minor să o conducă, deși știa că nu are permis de conducere

Un bărbat din comuna Vicovu de Jos este cercetat de poliție, după ce i-a dat mașina unui minor să o conducă, deși știa că respectivul nu are permis de conducere.
Toată povestea a ieșit la iveală sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.30, când o patrulă a secției de poliție de la Marginea a oprit pe raza comunei Horodnic de Sus, pe DN 2E, un VW Passat, la volanul căruia se afla un adolescent în vârstă de 16 ani, Florin Ț., din Vicovu de Jos.
Luat la întrebări, minorul, în dreapta căruia se mai afla un tânăr, a declarat că mașina îi aparține unui consătean de-al său, Constantin U. (39 de ani). În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul i-a dat cheile de la autoturism minorului, pentru a ieși la o plimbare, deși știa că Florin Ț. nu are permis de conducere.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, față de minor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, iar față de proprietarul autovehiculului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea de către o persoană a unui vehicul unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios