Hotelierii de pe litoral nu vor turiști străini, pentru că sunt pretențioși și cer tarife mici



Hotelierii de pe litoral nu își doresc turiști străini pentru că aceștia nu sunt dispuși să accepte tarifele pe care le plătesc turiștii români, cerând prețuri cu 30-50% mai mici, dar în schimb le fac „probleme” solicitând servicii de calitate și angajați care să vorbească limbi străine.
„Noi, și vorbesc despre hotelierii de pe litoral în general, dacă am practica prețurile din Bulgaria sau Grecia, am da faliment. Dacă vorbim doar de litoralul bulgaresc, prețurile lor sunt cu 20-25% mai mici decât la noi”, a declarat agenției MEDIAFAX Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și proprietarul mai multor hoteluri de pe litoral, care cumulează aproape 1.500 de camere.
El susține că hotelierii români de pe litoral nu pot scădea tarifele la nivelul celor din Bulgaria, unde TVA este 9% (față de 24% în România), iar taxele și impozitele sunt mul mai mici și mult mai puține.
Murad spune că turiștii străini care au de ales între Bulgaria și România preferă prima destinație, ținând cont de prețul mai mic.
„Românii cheltuiesc aproape dublu decât turiștii străini, astfel că hotelierii câștigă de două ori mai mult de la români decât de la străini. Nemții care vin în România sunt de vârsta a treia, în general, și sunt foarte calculați, pentru că trăiesc din pensie”, a adăugat președintele FPTR.
El a adăugat că din cauza imaginii proaste pe care o are România în străinătate, turoperatorii străini cer tarife cât mai mici.
„Ne pun pe frunte un tarif de piață căzută și vor să ia o noapte de cazare cu 10-15 euro. Cu banii ăștia nu poți să faci nimic”, a afirmat Mohammad Murad.
De multe ori, relația cu turoperatorii străini nu este agreată de hotelierii români de pe litoral, spune la rândul ei și Lucia Morariu, fost secretar de stat în Ministerul Turismului și proprietarul Eximtur, cea mai mare agenție de turism cu capital românesc.
„Tarifele pe care le solicită turoperatorii străini sunt foarte mici. Prețurile pe care le plătesc românii în iulie și august pe litoralul românesc le acoperă hotelierilor costurile pentru tot sezonul”, a afirmat Morariu.
Corina Martin, președintele ANAT și al Asociației Litoral-Delta Dunării, crede că prezența în număr mare a turiștilor străini în stațiunile românești de la Marea Neagră este o țintă îndepărtată.
„Toți hotelierii de pe litoralul nostru preferă turiștii români, pentru că sunt cheltuitori și nepretențioși. Prezența străinilor în hoteluri ar pune probleme suplimentare, ar fi nevoie de personal mai bine pregătit, care să vorbească limbi străine, deci mai bine plătit, și ar fi nevoie de tarife mai mici cu cel puțin cu 30%”, a spus Martin.
Ea a povestit că la Târgul de Turism al României, încheiat recent, chiar și agențiile de turism din Republica Moldova, prezente în premieră la un astfel de eveniment în România, s-au plâns de diferența dintre tarifele de pe litoralul românesc, pe care încearcă să vândă pachete din acest an, și cel bulgăresc, unde trimit anual circa 40.000 de turiști.
„La orice hotel m-am dus, nimeni n-a zis că nu vrea turiști străini, însă probabil că prin tarifele prohibitive care ne-au fost date, oamenii ne-au trimis elegant la plimbare”, a spus Ciprian Popescu, administratorul agenției de turism Danubius din Constanța, care se ocupă de incoming în cadrul reprezentanței concernului TUI în România.
Popescu a arătat că atunci când vin delegații ale turoperatorilor străini în România și vor să viziteze hotelurile sunt încântați de cum arată unele dintre ele, dar când aud de tarife „li se fâlfâie basca”.
„Nu mi-a zis nimeni să ies afară, însă poate că au fost prea subtili. Turistul german așteaptă să îi ia cineva bagajul de la autocar, să-l salute cineva în germană la recepție și să fie înconjurat de o atmosferă zâmbitoare, ca în Egipt sau Spania, de exemplu. Toate acestea există în hotelurile pe care le-am contractat, dar ceilalți trebuie să îndeplinească anumite condiții…”, a încheiat reprezentantul TUI.
Toni Messerschmidt, proprietarul unei agenții germane care trimite anual pe litoralul românesc circa 1.200 de turiști germani, rezumă că hotelierilor români „nu le convin” clienții străini pentru că vor tarife mai ieftine și servicii mai bune.
„Străinii sunt mai pretențioși și hotelierii ar avea nevoie de cheltuieli suplimentare, pentru că trebuie să investească în servicii și în personal. Și în plus, trebuie să scadă tarifele. Sunt hoteluri pe litoral care cer pentru străini, în vârf de sezon, și 85 de euro pe noapte pentru o cameră, cu mic dejun inclus. Păi cu acești bani un străin se poate caza o noapte, tot în vârf de sezon, în Italia sau Spania, și nu doar cu micul dejun inclus, ci cu două mese pe zi”, a încheiat Messerchmidt.
Chiar dacă hotelierii văd doar avantaje în preferința lor pentru turiștii români, există și un punct slab: numărul acestora se va diminua în timp, de la an la an, chiar și doar pentru motivul că populația este în scădere.
După cum susțin reprezentanții autorităților, turismul românesc a ieșit din criză, chiar dacă încasările de pe urma celor aproximativ 25.000 de turiști străini care au mers anul trecut pe litoral nu au depășit 15 milioane de euro. În schimb, în plină recesiune, Grecia a reușit anul trecut să încaseze din turism peste 10 miliarde de euro, cu peste 9% mai mult decât în anul precedent.
În aceste condiții, România are toate șansele să dispară de pe harta turiștilor străini, iar cei bătrâni își vor aminti de ea ca o țară situată undeva, la nord de Bulgaria, cu oameni dispuși să plătească pentru o săptâmănă la mare cât au câștigat în câteva luni.
Liviu Iancu, liviu.iancu@mediafax.ro