Hașotti: Secășan a demisionat din PDL și s-a înscris în PNL



Liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, a anunțat, luni, că senatorul PDL Iosif Secășan și-a dat demisia din Partidul Democrat Liberal și s-a înscris în PNL, menționând însă că acesta nu își va anunța gestul în plen în această zi pentru că nu a putut ajunge în București.
„Va anunța în curând în plen, dar înțeleg că nu astăzi, pentru că nu a putut veni în București, acest fapt”, a menționat liberalul despre senatorul de Caraș-Severin.
Întrebat ce se va întâmpla în condițiile în care raportul putere opoziție va fi, în aceste condiții, de 66 la 66, liderul liberalilor din Senat a spus că opoziția va avea majoritatea cu senatorul Mircea Geoană.
„Dacă domnul Geoană va fi consecvent, și cred că va fi, pentru că a spus că va vota alături de opoziție, iată că opoziția are 67 la 66”, a ținut să sublinieze parlamentarul.
El a adăugat că Senatul nu va rămâne blocat cât timp „opoziția are cel puțin teoretic majoritate”.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că opoziția va renunța la protestul parlamentar dacă prin plecarea din PDL a parlamentarilor de Caraș-Severin, apropiați de Sorin Frunzăverde, se va ajunge la o majoritate a USL la Senat.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, la RFI, că opoziția ar putea prelua majoritatea la Senat înepând de luni, totul depinzând de independentul Mircea Geoană.
Sârbu consideră, de asemenea, că dacă majoritatea va reveni opoziției, protestul parlamentar al USL s-ar putea încheia. „Cel puțin la Senat, pentru că am putea parcurge setul de legi deja discutat la Comisii și noi putem ajusta legile așa cum ne-am dorit, având majoritate, dar deocamdată n-o avem”, explică senatorul PSD.
„Eu cred că de acum înainte, majoritatea va rămâne pe zona opoziției, din ceea ce simt, din ceea ce se întâmplă la nivel de țară”, continuă liderul senatorilor PSD, citat de RFI.
În opinia lui Ilie Sârbu, „majoritatea aceasta va depinde de domnul senator Mircea Geoană, pentru că puterea are 66, opoziția 66 și un independent, care e domnul Geoană și care până acum a votat alături de opoziție”.