Executivul va constitui un fond social alimentat din sponsorizări benevole ale producătorilor interni și distribuitorilor de gaze naturale, cu sume obținute din majorarea de preț la gaze naturale în cursul anului 2009, destinația fondurilor colectate urmând să fie stabilită prin hotărâre de guvern.
„Va fi constituit un fond social din sponsorizarea ce va fi acordată de producătorii interni și distribuitorii de gaze naturale, care contribuie benevol, în conformitate cu Legea 32/1994 privind spronsorizarea. Va fi un protocol încheiat între Guvern și producătorii interni și distribuitorii de gaze naturale care doresc să contribuie la acest fond social, colectat și distribuit în cursul anului 2009. Sumele cu care vor spronsoriza și contribui la Fondul social sunt, de regulă, sume obținute din majorarea de preț la gazele naturale în cursul anului 2009”, au declarat agenției MEDIAFAX surse ministeriale, precizând că înființarea fondului este deja inclusă într-un proiect de ordonanță de urgență.
Sumele colectate vor fi tratate drept cheltuieli cu deductibilitate limitată pentru respectivele societăți, prin derogare de la Codul Fiscal.
Sumele vor fi colectate lunar prin virarea în contul de venituri ale bugetului de stat, deschis la Trezoreria Statului, iar destinația acestora va fi stabilită prin hotărâre de guvern.
Contactați de MEDIAFAX, oficialii companiei de stat Romgaz Mediaș afirmă că participarea la acest fond social poate fi luată în considerare în limita prevederilor bugetare, iar prețul gazelor ar putea fi scăzut ca urmare a reducerii prețului gazelor importate și a ponderii acestora în consumul național.
„Anul 2009, după toate estimările, va fi un an foarte dificil din punct de vedere economic, financiar și social. Constituirea fondului social va fi o decizie a guvernului României, iar participarea la acest fond poate fi decisă numai în cazul existenței unui cadru legal și în limita prevederilor bugetare. Prețul final al gazelor naturale, după părerea noastră, poate fi diminuat în condițiile scăderii prețului gazului de import și a ponderii acestuia în totalul cantităților livrate”, susțin reprezentanții companiei.
Romgaz și Petrom produc cumulat aproape 12 miliarde metri cubi de gaze pe an, care acoperă două treimi din consum. Diferența este importată din Rusia, prin intermediarii WIEE și Imex Oil.
Totodată, Romgaz și-a elaborat bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an având în vedere același preț de livrare al gazelor ca și în 2008.
Ideea înființării unui fond social de gaze, destinat ajutorării persoanelor cu venituri reduse la achitarea facturilor la gaze, a fost lansată de fostul Guvern, care a convins companiile Petrom și Romgaz, după discuții care au durat peste un an, să participe cu 80 de milioane de lei, respectiv 92,4 milioane lei.
Potrivit oficialilor Romgaz, compania a participat la acest fond social cu 92,4 milioane de lei.