Mai mult de jumătate din fondurile repartizate de Guvern pentru plata datoriilor și acoperirea cheltuielilor curente și de capital au fost direcționate către primăriile conduse de PDL, unitățile administrative conduse de partidele din opoziție primind cu până la de patru ori mai puțin din alocări.
Săptămâna trecută, Guvernul a anunțat că a transferat 66,5 milioane lei către un număr total de 300 primării cu situații financiare dificile, acoperind astfel datoriile acestora, precum și cheltuielile curente și de capital.
Lista primăriilor indică însă un număr total de 1.035 unități beneficiare, dintre care pentru aproximativ 550 primării conduse de PDL au fost acordate mai mult de jumătate din fondurile totale, respectiv peste 36,5 milioane lei, conform calculelor MEDIAFAX.
Pentru PSD au fost incluse pe listă puțin peste 170 primării (care au primit cumulat aproximativ 11,5 milioane lei), în timp ce pentru PNL au fost acceptate puțin peste 135 primării (cu un total de circa 7,6 milioane lei).
UDMR a primit aproximativ 5,5 milioane lei pentru aproximativ 100 primării.
Cele mai multe fonduri destinate primăriilor PDL au fost alocate în județele Neamț, Suceava, Cluj, Dâmbovița, Timiș, Prahova, Bacău, iar cele mai puține în județele Călărași, Ialomița, Satu Mare, Vrancea.
Primăria din Piatra-Neamț, condusă de Gheorghe Ștefan (PDL), cea din Călărași, condusă de liderul filialei locale a UNPR, și din Huedin, condusă de Mircea Moroșan (PDL), au primit cele mai multe fonduri raportat la totalul primăriilor.
La nivelul Capitalei, cele mai multe fonduri au fost alocate primăriei sectorului 2 (UNPR, 400.000 lei), urmată de primăria sectorului 5 (PSD, 350.000 lei), primăria sectorului 3 (PDL, 300.000 lei) și primăria sectorului 6 (PDL, 100.000 lei).
Banii au fost alocați din Fondul de rezervă al Guvernului.
În urmă cu două săptămâni, premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Administrației și Internelor, Traian Igaș, să pregătească o hotărâre de guvern prin care primăriile și administrațiile locale cu „probleme” de funcționare și datorii să fie sprijinite de Executiv pentru continuarea activității.
Ministrul a declarat ulterior, preluat de presa centrală, că există numeroase primării care au acumulat datorii și au intrat în incapacitate de plată, precizând că majoritatea sunt din zona PDL. El a arătat în același timp că, în perioada 2007-2008, când PDL se afla în opoziție, toți banii au fost direcționați către primării PSD și PNL.
Astfel de hotărâri au mai fost aprobate de Guvern atât în 2010, cât și pe parcursul anului 2009, când sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale au fost suplimentate din Fondul de rezervă bugetară, iar banii au fost alocați mai multor primării, preponderent de la PDL, pentru finanțarea unor cheltuieli curente și de capital.
Un studiu prezentat în luna iunie anul trecut de către Institutul pentru Politici Publice a indicat că peste 70% dintre primarii care au obținut în 2009 bani din Fondul de rezervă al Guvernului aparțin PDL.
De aproape fiecare dată însă, Guvernul a susținut că fondurile nu au fost alocate pe criterii politice, ci în funcție de stadiul investițiilor în derulare.