Guvernul va solicita consiliilor locale să modifice regimul juridic la peste 12.800 de case închiriate tinerilor de către Agenția Națională a Locuințelor, prin autoritățile locale, pentru a fi vândute actualilor chiriași, a declarat, ieri, ministrul Dezvoltării și Locuinței, Vasile Blaga.
El a anunțat că Executivul a aprobat, în ședința de ieri, un act normativ în acest sens.
„Prin nota de azi (ieri-n.r.), noi am cerut Secretariatului General al Guvernului ca, pentru 12.843 de locuințe finalizate între 1 ianuarie 2004 și 30 aprilie 2008, să facă demersurile necesare și să solicite consiliilor locale emiterea de hotărâri, pentru a trece aceste locuințe din domeniul public al consiliilor locale în domeniul privat al statului, să le putem vinde”, a declarat Blaga.
Potrivit ministrului, valoare de vânzare a locuințelor va fi stabilită de administrațiile teritoriale în baza evaluării făcute de o persoană fizică sau juridică autorizată, iar aceasta nu poate fi mai mică decât valoarea de inventar actualizată.
„La un preț mediu de 40.000 de euro pe locuință, ar reintra în contul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței 590 milioane euro care vor fi folosite tot la construcția unor astfel de imobile”, a precizat ministrul de resort.
El a amintit că, până la finalul anului trecut, au fost date în folosință un număr de 22.598 locuințe, dintre care 14.745 îndeplinesc deja condițiile de vânzare.