Guvernul a decis să permită cumulul pensiei cu salariul în limita unui plafon de circa 1.700 lei



Guvernul a decis să permită cumulul pensiei cu salariul plătit de stat doar în cazul persoanelor care au o pensie în limită maximă de aproximativ 1.700 lei și să interzică acest cumul în cazul persoanelor cu o pensie peste plafon, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale. Decizia a fost luată în ședința de miercuri a Guvernului.
Plafonul de circa 1.700 lei în funcție de care este permis cumulul pensiei cu salariul este echivalent cu valoarea salariului mediu pe economie.
Comisia Națională de Prognoză indică un salariu mediu brut de 1.693 lei, în 2009, și de 1832 lei, pentru 2010.
Consilierul pe probleme sociale al premierului, Mihai Șeitan, a declarat, în urmă cu aproximativ două săptămâni, agenției MEDIAFAX, că plafonul egal cu un salariu mediu brut pe economie în funcție de care va fi interzis cumulul pensiei cu salariul plătit de stat nu va fi aplicat în cazul persoanelor numite în funcții publice, precum cele numite de președinte la Curtea Constituțională sau de Parlament ca secretari generali.
„Orice pensionar din orice sistem care are o pensie sub nivelul salariului mediu brut pe economie poate cumula pensia cu salariul de la stat. Sunt exceptați de la această obligație de plafon la pensie cei care sunt numiți, conform Constituției, de președinte sau de Parlament în funcții de stat, cum ar fi cei pe care îi numește președintele la Curtea Constituțională sau cei pe care îi numește Parlamentul ca secretari generali. Sunt câteva funcții publice, puține, care se numesc prin Constituție și acolo nu poți să intervii, pentru că sunt funcții numite. Acolo nu se ia în considerație că sunt pensionari sau nu sunt pensionari”, a spus Șeitan.
El a arătat că interdicția de cumul al salariului cu pensia va fi valabilă în principal pentru persoanele ieșite la pensie în baza unor legi speciale, precum personalul din armată, poliție și diplomație.
Executivul a interzis în luna ianuarie, cumulul pensie-salariu printr-o ordonanță de urgență respinsă însă de Curtea Constituțională. Curtea a admis sesizarea Avocatului Poporului și a decis că ordonanța este neconstituțională.