Într-o gospodărie

Grajdul și depozitul de furaje, distruse într-un incendiu provocat de un bec

Grajdul și depozitul de furaje dintr-o gospodărie din satul Călinești Cuparencu, comuna Șerbăuți, au fost distruse într-un incendiu provocat de un bec, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul pompierilor marți, în jurul orei 21:10, la fața locului fiind trimise efective din cadrul Gărzii de Intervenție de la Siret. La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră acoperișurile de la adăpostul de animale și de la un depozit de furaje, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul după miezul nopții, flăcările distrugând 100 de metri pătrați din acoperișul grajdului și depozitului de furaje, 2.000 de baloți de fân și trei metri cubi de cherestea.
Potrivit ISU Suceava, cauza incendiului a fost “efectul termic provenit de la un bec amplasat necorespunzător față de materiale combustibile”.

Recomandări

Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere

50 de porci au pierit în incendiul de la Milișăuți, în jur de 250 au fost salvați. Tot dezastrul ar fi plecat de la o țigară