Gheorghe Vlădan și-a retras recursul la decizia de arestare preventivă



Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat de la coaforul din zona Perla, a fost adus, luni la prânz, la Curtea de Apel București, el anunțând instanța că își retrage recursul la decizia de arestare preventivă.
Vlădan a fost adus în jurul orei 11.30 la Curtea de Apel București, după ce luni dimineață a fost la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru expertiza psihiatrică solicitată în dosarul lui.
Gheorghe Vlădan a spus în fața instanței că nu înțelege de ce a fost adus, în contextul în care „totul e clar”.
El a fost întrebat de două ori de instanță dacă își retrage recursul, de fiecare dată Vlădan arătând că nu dorește să se judece contestația lui la decizia de arestare preventivă. Instanța i-a cerut avocatei să discute cu clientul ei, aceasta anunțând instanța că Gheorghe Vlădan își menține poziția de a-și retrage contestația.
Instanța a rămas în pronunțare pe solicitarea lui Gheorghe Vlădan, urmând să anunțe că a luat la cunoștință de retragerea recursului.
Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat de la coaforul din zona Perla, a fost dus, luni dimineață, la INML pentru expertiza psihiatrică solicitată, înaintea judecării la Curtea de Apel București a dosarului său, în care ceruse internarea într-un centru psihiatric în loc de privarea de libertate, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Vineri, Vlădan a fost dus la Spitalul Penitenciar Jilava, unde i-au fost făcute analize și investigații medicale, înaintea expertizei psihiatrice.
Autorul atacului armat de la coaforul din complexul Perla a fost arestat în 6 martie, de instanța Tribunalului București, pentru omor calificat și deosebit de grav, el fiind acuzat și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și de premeditarea faptei. Decizia a fost contestată de Vlădan la Curtea de Apel București.
Luni, în jurul orei 17.30, Gheorghe Vlădan (53 de ani), șofer la Policlinica MAI, a intrat în coaforul din complexul Perla, din cartierul Dorobanți, unde lucra soția sa, Florina Vlădan (47 de ani), coafeză. Vlădan și-a împușcat mortal soția, apoi a tras într-o colegă a sa, casiera Mariana Bendre, după care a rănit alte șase persoane aflate în salonul de înfrumusețare din București.
Judecătorii Tribunalului București care au decis arestarea lui Gheorghe Vlădan afirmă, în motivarea obținută, joi, de agenția MEDIAFAX, că „inculpatul” a intrat în salonul de cosmetică luni după-amiază, în jurul orei 17.30.
„În imediata apropiere a casieriei, victima B. M. (Mariana Bendre, casiera unității, n.r.) a încercat să îl oprească, cerându-i, pe un ton împăciuitor, să nu mai deranjeze”, susțin judecătorii.
Sesizând prezența bărbatului, soția acestuia, Florina Vlădan, s-a apropiat și l-a rugat, la rândul ei, să nu mai facă scandal în prezența clienților.
„Imediat, inculpatul s-a îndepărtat, afirmând ceva de genul «Lasă că vă arăt eu vouă!», a dus mâna la spate și a scos de sub geacă un pistol, cu care a început să tragă în toate direcțiile”, afirmă instanța în decizia de a-l aresta preventiv pe Vlădan.
Vlădan ar fi pretins, atât în fața anchetatorilor cât și în fața instanței, că arma i s-a descărcat accidental în soția sa și în casiera care a încercat să-l potolească.
Întrebat despre rănirea celorlalte șase persoane, Gheorghe Vlădan ar fi susținut că nu știe ce s-a întâmplat, invocând o așa-numită „ceață” și neputându-și justifica acțiunile.
Autorul atacului a mai declarat, potrivit magistraților, că a mers la locul de muncă al soției sale „cu intenția de a discuta câteva chestiuni legate de închirierea unui imobil proprietate comună”. Atacatorul a susținut că a fost „abordat” de casieră, care ar fi început să îl tragă de haină”, cerându-i să iasă afară. Mai mult, agresorul a susținut că și soția sa a venit la el și i-a băgat mâna în haină, întrebându-l dacă are pistolul la el.
„Inculpatul a menționat că, în îmbulzeala creată, a luat pistolul din buzunar și nu își poate explica cum acesta s-a descărcat. A mai declarat că a auzit două împușcături, după care nu își mai amintește nimic până la momentul la care a ieșit din coafor”, notează judecătorul.
Cu toate acestea însă, instanța a decis arestarea lui Vlădan, apreciind că, „raportat la materialul probator administrat în cauză”, apărările bărbatului „apar ca neverosimile”.
Instanța avansează chiar și o supoziție, concluzionând că apărările bărbatului au drept scop „invocarea, pe parcursul procesului penal, a unei cauze ce ar atrage nepedepsirea – iresponsabilitatea”.
Avocatul lui Vlădan a susținut că acesta ar fi intrat în depresie din cauza datoriilor acumulate și a restanțelor la creditele bancare, iar în ultimele 20 de zile înaintea atacului a dormit doar 20 de minute. De asemenea, avocatul a mai spus că, la momentul „săvârșirii infracțiunii”, Vlădan „se afla sub influența unor antidepresive puternice și sub tratament”.
Anchetatorii au găsit o carte de rugăciuni în autoturismul Smart deținut de Gheorghe Vlădan, parcat lângă coaforul unde a avut loc atacul armat, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.