Gheorghe Șoldan anunță că Guvernul a alocat 7,5 miliarde de lei pentru finanțarea IMM-urilor

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan
Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a anunțat că actualul Guvern a alocat nu mai puțin de 7,5 miliarde de lei pentru finanțarea IMM-urilor, el precizând că finanțările sunt pentru firmele din construcții, agricultură, din zona de producție și din cea de intermediere
„Resimțim efectele războiului din Ucraina din punct de vedere economic și este necesar ca Guvernul să vină cu soluții”, a spus Gheorghe Șoldan. El a arătat că pe lângă măsurile de protejare a populației în fața crizei carburanților sau a energiei, PSD, prin miniștrii săi, vine astfel și în ajutorul companiilor locale. „Astfel, facem investiții mari în companiile românești și în proiectele antreprenorilor români. Doar prin injecții de capital putem reconstrui economia națională”, a spus deputatul social-democrat. El a arătat că Guvernul a aprobat patru programe importante pentru economia națională, respectiv „IMM PROD”, prin care se va face trecerea de la economia de consum la economia de producție, „Rural Invest”, pentru sprijinirea producătorilor locali, „Garant Construct”, pentru sprijinirea investițiilor în domeniul construcțiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii, dar și la investițiile la scară mică la nivelul unităților administrativ-teritoriale, precum și programul „Innovation”, pentru sprijinirea companiilor românești care vor să acceadă pe piețele externe, respectiv sprijin pentru export, dar și pentru ceea ce înseamnă transpunerea invențiilor și brevetelor în implementare, trecerea la implementarea invențiilor din România.
„Mai amintesc doar de cele 1,5 miliarde de lei reprezentând finanțările prin programul Noua Casă și de alte 10 miliarde de lei alocate deja prin programul IMM INVEST. În total sunt 19 miliarde de lei cu care susținem economia în primul trimestru”, a mai declarat Gheorghe Șoldan. El a subliniat faptul că PSD este partidul care sprijină economia națională prin programe concrete, iar social-democrații își respectă angajamentele asumate prin programul de guvernare. Deputatul PSD de Suceava a precizat că prin acest pachet de măsuri, Guvernul are grijă de antreprenorii români, în această perioadă complicată.

Recomandări

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Digitalizarea activității societății ICETOP SRL prin achiziția de active corporale și necorporale – anunț final

„Dacă nu vă implicați, alții vor lua decizii pentru voi!”, le-a transmis Gheorghe Șoldan tinerilor suceveni

Angajarea a 65 de persoane la TPL Suceava, deblocată prin hotărâre de Guvern, chiar de Ziua Transportatorului

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa