Tribunalul Ilfov a decis miercuri, definitiv, ca fostul internațional Gheorghe Popescu să fie eliberat condiționat, după ce a executat un an și opt luni din pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători., informează Mediafax. Instanța Tribunalului Ilfov a respins ca nefondată contestația formulată de Direcția Națională Anticorupție după ce, în 5 octombrie, Judecătoria Sectorului 4 București a stabilit că Gheorghe Popescu îndeplinește condițiile pentru a fi eliberat condiționat.Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă, Gheorghe Popescu urmând să fie pus în libertate.




