Geoană va ataca decizia CEX și la Congresul PSD și în instanță civilă



Fostul președinte al PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, că va ataca decizia Comitetului Executiv al PSD de a-l exclude din partid atât la Congresul PSD, cât și în instanța civilă.
Geoană a afirmat că își rezervă dreptul de a-și apăra „dreptatea” în continuare și va ataca, miercuri, decizia CEX de excludere, printr-o adresă înaintată Congresului PSD.
El a apreciat că, mai devreme sau mai târziu, în PSD se va organiza un astfel de Congres.
Geoană a mai spus că va ataca, de asemenea, decizia CEX și în instanța civilă, el acuzând că s-ar fi încălcat Statutul PSD și Legea partidelor politice prin „decizia samavolnică” de a fi exclus.
Întrebat dacă va solicita în instanță și daune morale, Geoană a spus: „Nu am nevoie de daune morale de la niște oameni care nu merită nimic”.
El a menționat că va solicita instanței constatarea nulității deciziei CEX de a-l exclude din PSD.