Geoană nu exclude o nouă candidatură pentru Cotroceni, Dragnea: Ca să aibă șanse, să treacă la PNL



Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, la o emisiune televizată, răspunzând unei întrebări, că nu exclude o nouă candidatură a sa la Președinție, liderul PSD Liviu Dragnea replicând, la un post radiofonic, că fostul președinte al PSD trebuie să se înscrie în PNL pentru a avea șanse.
Întrebat, sâmbătă, la Realitatea TV, dacă exclude o nouă candidatură la Președinție în 2014, Geoană a răspuns: „Aici este ca la Cupa României la fotbal, sau ca la tenis, la un turneu de tenis: ca să te califici trebuie să treci de semifinală. Semifinala aici este cea de anul viitor la alergerile parlamentare și locale, tot ce depinde de mine voi face ca partidul pe care-l reprezint să câștige. Dacă voi fi bine plasat în sondaje, de ce nu? Dacă vor fi alții mai bine plasați decât mine, vor fi ei”.
În replică, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, s-a declarat uimit , duminică, la Europa FM, de dorința lui Geoană de a participa la o eventuală competiție internă în partid, în urma căreia, eventual, să devină candidat PSD la Președinție.
„Probabil, a fost plecat din țară în ultimul anu și jumătate”, a spus Dragnea.
El a explicat că, potrivit celor stabilite în USL, PNL va da candidatul la Președinției, iar PSD va da premierul.
„Noi avem deja o alianță politică care și-a stabilit niște reguli și niște ținte. Am spus mai devreme – candidatul la Președinție îl va da Partidul Național Liberal. Domnul Geoană, ca să aibe șanse, ar trebui să treacă la PNL, candidatul fiind dat de liberali. În altă ordine de idei, nu înțeleg exact cum e cu semifinalele și cu finala. Domnul Geoană a fost într-o finală… Nu vorbim de sondaje și de alegeri preliminare interne. Am avut alegeri adevărate. Finala. Pe care tocmai a pierdut-o”, a spus Dragnea.