Conducerea PSD a decis, luni, ca Mircea Geoană să-i trimită o scrisoare președintelui Traian Băsescu pe tema codurilor juridice și a fondurilor UE, după ce a aflat că șeful statului intenționa să critice Parlamentul și Guvernul, în scris, pentru întârzierile din domeniu, au declarat surse din PSD. Sursele au menționat, pentru MEDIAFAX, că social-democrații au discutat, în BPN despre faptul că Traian Băsescu ar urma să trimită scrisori Parlamentului și Guvernului, marți, în care să atenționeze asupra întârzierii în reforma Justiției.
Potrivit surselor menționate, șeful statului ar fi urmat să reproșeze, în scrisoare către Parlament, întârzierea în ceea ce privește finalizarea celor patru coduri juridice, în perspectiva apropierii termenului de 15 mai, susținut de președinte pentru adoptarea celor patru coduri.
Aceleași surse au arătat că, în scrisoarea către Parlament, Băsescu urma să reproșeze inclusiv tergiversarea luării unor decizii în cazuri de corupție în care sunt implicați parlamentari.
De asemenea, social-democrații aveau informații că Băsescu ar pregăti o scrisoare similară și către Guvern, în termeni similari, reproșând întârzierile înregistrate în reforma Justiției.
Președintele PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că există informații coerente și solide care indică riscul tăierii fondurilor europene după Raportul CE pe Justiție din vară, lansând un apel către președintele Traian Băsescu să ia măsuri împreună cu instituțiile abilitate pentru a evita acest risc. Liderul PSD a spus că îi va trimite șefului statului o scrisoare în cursul zilei de luni, solicitându-i să se achite de datoria ce decurge din funcția de președinte în ceea ce privește eventuala condiționalitate între accesarea fondurilor europene și reforma în Justiție.
Purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, întrebat despre afirmațiile președintelui PSD legate de riscul tăierii fondurilor UE destinate României după raportul din iulie pe tema Justiției, că este prematur să se facă speculații despre ce va fi după respectivul raport.