Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că asumarea răspunderii Guvernului pe codul penal și pe codul civil este una dintre variante, însă trebuie asigurată o lună de zile pentru dezbaterea publică a celor două proiecte. Geoană a evitat să se pronunțe pro sau contra asumării răspunderii Guvernului pentru Codul penal și Codul civil.
„Ca procedură, sunt mai multe variante. Important este să le finalizăm în condiții de dezbatere publică și în condiții de consens din partea tuturor partidelor aflate în Parlament. Este mai important să avem și voturile PNL și UDMR. Sunt coduri care nu sunt codurile unei majorități și este important să ascultăm și vocea societății civile, care a reproșat de o manieră aproape vehementă că nu a fost suficient de mult consultată”, a afirmat liderul PSD.
Geoană a spus că asumarea răspunderii Guvernului este una dintre variantele luate în calcul, dar indiferent de soluția pe care o va lua coaliția guvernamentală, importantă este asigurarea unei dezbateri publice.
„Cel mai important este să asigurăm o lună de zile, asta ar fi estimarea mea, pentru o dezbatere publică cu implicarea societății civile și dacă acest lucru este realizat, și dacă vom realiza și un studiu de impact care, după părerea mea, nu s-a prea făcut, atunci din punctul meu de vedere orice variantă este posibilă”, a mai afirmat Geoană.
Președintele Traian Băsescu a discutat cu deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, marți, timp de câteva minute, după evenimentul aniversar care a avut loc la sediul GDS, social-democratul declarând ulterior că i-a spus șefului statului că PSD este de acord cu asumarea răspunderii pe codurile civil și penal.
Hrebenciuc a declarat că discuția a fost pe tema codurilor juridice aflate în Parlament, menționând că i-a spus șefului statului că PSD este de acord cu asumarea răspunderii pe codurile penal și civil.
Întrebat de ce este de acord PSD cu asumarea răspunderii, Hrebenciuc a arătat că în acest fel procedura de adoptare ar fi mai rapidă.
Întrebat dacă a discutat înainte cu președintele PSD, Mircea Geoană, despre ceea ce i-a spus șefului statului, Hrebenciuc a răspuns râzând că are mandat.
Președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, că, spunându-i șefului statului că PSD este de acord cu asumarea răspunderii Guvernului pe Codul civil și Codul penal, Viorel Hrebenciuc a încercat un compromis între o soluție absurdă și una rațională.
Năstase a spus că asumarea răspunderii Guvernului pe Codul penal și pe Codul civil poate fi o soluție pentru a evita intrarea celor două într-o procedură parlamentară care ar putea dura prea mult.
El a menționat că aceeași variantă a asumării răspunderii Guvernului ar putea fi aplicată și pentru codurile de procedură penală și civilă, după ce acestea vor fi elaborate, printr-un proces similar celor aplicate Codului penal și Codului civil.
Năstase a criticat presiunile șefului statului pentru adoptarea rapidă a codurilor, deși Comisia Europeană a transmis României că termenul de 15 mai nu este esențial.
Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, miercuri, că asumarea răspunderii pe coduri reprezintă opțiunea politică a Guvernului și a partidelor de guvernare, dar a avertizat că asumarea este un lucru „irațional, neprofesionist și nerealist”, el optând pentru adoptarea în Parlament.
Întrebat cum comentează faptul că PSD este de acord cu asumarea răspunderii pe coduri, așa cum i-a transmis liderul deputaților PSD, Viorel Hrebenciuc, șefului statului, Traian Băsescu, Iliescu a răspuns: „E o chestiune de opțiune politică a Guvernului și a celor două partide. În principiu nu este rațional acest lucru, pentru că nu le tratezi în acest fel – mai ales că e vorba de toate patru codurile. Pe două s-a lucrat, pe Codul penal și civil s-a lucrat în această perioadă, iar ieri (marți, n.r.) am fost informați că sunt finalizate amândouă”.
Iliescu a subliniat că trecerea codurilor prin plenul reunit al celor două Camere reprezintă măsura rațională în acest moment.