Furt dintr-un autoturism parcat în târgul auto de la Rădăuți

Un autoturism parcat în incinta târgului auto din municipiul Rădăuți a fost spart de hoți, în noaptea de sâmbătă spre duminică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Furtul a fost sesizat chiar de către proprietarul mașinii, un tânăr de 26 de ani, din localitate, care le-a spus polițiștilor că persoane necunoscute i-au spart luneta autoturismului, iar din interior au furat mai multe piese auto. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Mașină burdușită cu diferite produse, descoperită în parcarea unui market după un flagrant de furt în același magazin

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe