Fără ton

Furt de cablu telefonic între Ițcani și Mitoc

Indivizi necunoscuți au furat cablu telefonic de la marginea DJ 208D, drumul care face legătura între cartierul Ițcani și comuna Mitocu Dragomirnei.
Furtul s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 20.30.
La fața locului polițiștii au constatat că hoții au sustras circa 60 de metri liniari de cablu din cupru.
„Reprezentanții firmei păgubite nu au putut preciza valoarea aproximativă a prejudiciului cauzat prin furtul cablului, urmând ca ulterior conducerea instituției să stabilească valoarea exactă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Hoții fură cablul telefonic pentru cupru, pe care îl vând la centrele de colectare a fierului vechi.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Hoț arestat pentru furt de biciclete și trotinete, în Suceava. Sunt și alți autori căutați de polițiști