Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a prezentat, marți, situația privind clasificarea universităților, 12 instituții de învățământ superior din România, printre care patru din București, fiind în categoria cercetare avansată și educație.
Potrivit Legii educației naționale, universitățile sunt clasificate în trei categorii, respectiv universități centrate pe educație, universități de educație și cercetare științifică sau universități de educație și creație artistică și, respectiv, universități de cercetare avansată și educație.
„Am primit rezultatul primei clasificări a universităților realizat cu partenerul nostru Asociația Universităților Europene, pe care am trimis-o spre publicare în Monitorul Oficial. Vom posta pe site-ul ministerului și rezultatul ierarhizarii programelor. În categoria universităților de cercetare avansată și educație sunt Universitatea din București, Universitatea «Babes-Bolyai» din Cluj-Napoca, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Știinte Agricole din Cluj, Universitatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București, Universitatea «Petre Popa» din Iași, Universitatea Politehnica din București, Universitatea «Gheorghe Asachi», Universitatea Tehnică din Cluj și Universitatea Politehnică din Timișoara”, a spus ministrul Educației.
Potrivit acestuia, aproximativ 80% din locurile la doctorat vor reveni universităților din categoria cercetare avansată și educație.
În categoria universităților de educație și cercetare știintifică intră Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Școala Națională de Științe Politice și Administrative din București, Universitatea de Știinte Agricole din Iași, Universitatea de Știinte Agronomice din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Universitatea de Medicină din Târgu-Mureș. Tot aici sunt incluse toate universitățile de creație artistică, militare și de siguranță națională, a mai spus Funeriu.
Restul universităților sunt în categoria universități centrate pe educație.
Pentru clasificare au fost evaluate peste 90 de unități de stat și particulare.
Ministrul Funeriu a precizat că prin acest demers MECTS va stabili un standard în evaluarea învățământului superior, ceea ce va fi în folosul studenților și angajatorilor. Totodată, clasificarea universităților reprezintă un proces prin care vor fi optimizate resursele pentru îndeplinirea misiunii specifice fiecărei univeristăți.
„Este un demers foarte util atât studenților cât și angajatorilor. Pentru că un student va ști exact, în funcție de cariera pe care vrea s-o urmeze, spre cercetare sau job mai rapid, va ști exact care este direcția spre care se va orienta. Pentru prima dată, acum vom avea o situație clară, o oglindă reală a situației din sistem, în spatele căreia vor sta cifre, nu povești, nu interese politice. Ajutăm sistemul să evalueze pe palierere pe care trebuie să se evalueze”, a spus Funeriu.
Ministrul a atenționat asupra unei false percepții publice legate de clasificarea universităților care ar îngrădi posibilitatea acestora de a dezvolta calitate.
„A apărut public falsa percepție, contrară filozofiei legii, potrivit căreia o universitate centrată pe educație este obligată să organizeze doar licență și că va fi interzis să organizeze masterat. Legea nu prevede niciunde așa ceva. O universitate de stat, care este o universitate centrată pe educație, va primi finanațare de la stat pentru programe de licență, iar dacă are programe de master de calitate înaltă și aceste programe vor putea să fie finanțate de la stat. De ce am încorseta o universitate în limitarea de a organiza doar programe de licență dacă punctual, într-un anumit domeniu, poate să organizeze un program de master foarte bun. Pe de altă parte, de ce am deschide ușa acelei universități la organizarea altor programe de master neperfomante, dacă are un anumit număr de programe de master bune. Deci, finanțarea va merge strict acolo unde se află calitatea. Așadar, universitățile centrate pe educație vor primi locuri bugetate la licență și, în cazul în care au programe de master de calitate, un anumit număr de locuri pentru master, dar direcționate strict către programele de master de calitate, nu și către cele slabe. Nu cred că vreun cetățean român vrea să finanțeze din banii lui fabrici de masteranzi în universități care nu pot să ofere calitate”, a mai spus ministrul Educației.
Situația este identică în cazul universităților de educație și cercetare științifică, care vor primi locuri bugetate la licență și la master, pe care le vor distribui cum cred ele că este util. Astfel, în aceste universități vor primi locuri la doctorat doar domeniile care sunt performante. În România, conducătorii de doctorat performanți vor putea să conducă doctorate. Toate universitățile care vor putea demostra fie la nivel global, cum vor fi universitățile de cercetare avansată și educație sau la nivel mai mic, cum sunt universitățile de educație și cercetare care au cercetări de calitate, că pot oferi calitate vor primi locuri bugetate la doctorat, a mai spus Funeriu.
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului va impune, în anul academic 2011-2012, distribuirea în cadrul universităților a locurilor bugetate la doctorat celor mai performanți cercetători și nu pe criterii de cumetrii.
„Ar fi nefiresc să împiedicăm o universitate care poate organiza doctorat într-un anumit program dacă are expertiză în acel domeniu. Tot nefiresc ar fi să finanțăm de la stat ca acea universitate să organizeze programe doctorale într-un domeniu în care nu are expertiză. Nu mai avem voie să vindem iluzii din care, când ne trezim, descoperim o țară plină de licențiați sau masteranzi incompetenți”, a mai adăugat ministrul.
El a ținut să precizeze că în 2011, cei care au luat bacalaureatul au mers la universitățile tradiționale.
„Elevii care au luat bacalaureatul în acest an nu se mai îndreaptă spre universități cu viitor incert”, a conchis ministrul Educației.
Pentru anul universitar 2011 – 2012, cifra de școlarizare pentru ciclul universitar de licență va fi de 62.850, pentru învățământul universitar de master sunt 35.600 de locuri , iar pentru ciclul doctoral vor fi aproximativ 3.500 de locuri, potrivit Hotărârii de Guvern din aprilie 2011.