Clasificarea universităților, ierarhizarea programelor de studiu și o finanțare pe criterii obiective constituie câteva din noutățile anului academic 2011-2012, acesta fiind apreciat de către ministrul Educației, daniel Funeriu, esențial pentru învățământul superior din România.
„Astăzi începe un nou an universitar, un an esențial pentru viitorul învățământului superior din România și, în fapt, pentru viitorul României. Acest an universitar începe cu multe noutăți care izvorăsc din Legea educației naționale, printre care clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, un nou mod de organizare a doctoratului, codul studentului – toate aceste măsuri având ca scop recredibilizarea învățâmântului românesc”, a precizat Funeriu.
El a spus vorbind despre clasificare și ierarhizare că acestea vor permite pe de o parte o constatare a misiunii pe care fiecare universitate o poate duce la îndeplinire, iar, pe de altă parte, un referențial privind drumul care universitatea îl are de parcurs pentru a-și îndeplini rolul în societate. De asemenea clasificarea universităților permite o finanțare a performanței pe criterii obiective. „Nu în ultimul rând aplicarea articolului 193 din Legea educației, împreună cu Asociația Universităților Europene, este de natură a recredibiliza învățământul superior românesc în fața partenerilor noștri din UE”, a mai spus Funeriu.
Tot în anul academic care a început luni intră în vigoare și un nou mod de organizare a doctoratului. „Doctoratul devine din acest an o primă experiență profesională de cercetare. Finanțarea doctoratului se realizează prin granturi consistente, statutul doctorandului este mult mai bun. Am solicitat ca locurile la doctorat să fie atribuite celor mai buni profesori și cercetători, pe criterii de performanță”, a mai spus ministrul.
El a precizat că pentru prima dată, datorită noii Legi a educației, Guvernul a adoptat Hotărârea 966/2011 care prevede pentru fiecare program de studiu capacitatea maximă de școlarizare, conform evaluării făcută de ARACIS. Depășirea acestei capacități maxime de școlarizare ar fi o faptă extrem de gravă și ar atrage după sine sancțiuni drastice, conform art. 138 din Legea educației. Ministerul va controla foarte riguros respectarea capacității maxime de școlarizare la toate universitățile.
În plus, anul universitar începe și sub auspicii mai bune din punct de vedere al cercetării, a adăugat ministrul. „De curând au fost atribuite aproximativ 300 din primele granturi de cercetare evaluate exclusiv de evaluatori străini. Calitatea cercetării și a cercetătorului au fost singurele criterii avute în vedere la evaluare. Au câștigat cei mai buni”, a mai spus ministrul.
De asemenea, procedurile de selecție ale cadrelor universitare sunt mult mai transparente, iar accesul la posturile de conferențiar și profesor universitar se face după standarde europene. Comisiile CNATDCU și CNS sunt formate din oameni integri, total deconectate de interese de grup sau interese politice.
„În general, anul începe sub semnul unei organizări mai bune, a stabilirii unei ierarhii a valorilor, care trebuie să fie specifice mediului universitar. Rezultatele de la bacalaureat au dat celor mai buni elevi posibilitatea să urmeze cele mai bune universități, iar universitățile din România au obligația să le dea studenților măsura excelenței lor. Toate măsurile pe care ministerul le-a promovat prin Legea educației naționale și ulterior le-a pus în practică au vizat un lucru esențial: să dăm resurse și putere în universități oamenilor de valoare”, a adăugat Funeriu în conferință.
El a mai spus că în anul universitar 2011-2012 vor avea loc reorganizări și alegeri ale structurilor de conducere din universități. „O caracteristică aproape generală din universitățile din România este că cei buni sunt tăcuți sau au fost reduși de multe ori la tăcere, iar mediocritățile sunt foarte vocale. Odată cu alegerile din universități a venit momentul ca cei de valoare să se facă auziți. Eu și Ministerul Educației îi susținem pe oamenii serioși, onești, dedicați vieții universitare, pe cei care înțeleg misiunea universităților, pe cei care știu ce înseamnă dezvoltare instituțională, pe cei care sunt conștienți că de ei depinde viitorul României. Îi îndemn să iasă în față, să nu ezite, universitățile lor vor avea numai de câștigat dacă valoarea se va impune”, a susținut Funeriu.
Potrivit ministrului, pentru mulți rectori acest an universitar este și ultimul pe care îl încep în calitate de rectori. Ministrul a mulțumit rectorilor care își încheie mandatul. În plus, el a ținut să precizeze că deși și-ar fi dorit ca statutul studentului să intre în vigoare începând de luni, acest lucru va fi amânat probabil încă o săptămână din cauza unor observații primite din partea rectorilor universităților.
„În ceea ce privește ierarhizarea programelor de studii, doresc să menționez că acest demers este cu atât mai important cu cât este primul astfel de demers dus până la capăt. Vreau să subliniez că această ierarhizare nu este fixă la timp, următoarea va fi la anul. Ierarhizarea din acest este acum supusă scrutării publice, astfel încât să putem lucra împreună cu universitățile pentru a ameliora toate procedurile și a crește posibilitatea universităților să se amelioreze, să crească, pentru că până la urmă acesta este scopul nostru. Subliniez aici că verificarea datelor și raportărilor este o activitate continuă a ministerului, iar toate datele sunt pe internet, la adresa http:/chestionar.uefscdi.ro, formulele de calcul de asemenea, ceea ce permite maxim de transparență”, a mai spus ministrul Educației, precizând că documentul este în dezbatere publică.
Ierarhizarea programelor de studii reprezintă o clasificare a locurilor unde se face performanță. „Multe universități s-au dezvoltat pe orizontală, având multe specializări noi, dar fără să aibă excelență pentru toate domeniile. Ierarhizarea programelor de studii și clasificarea universităților reprezintă un instrument foarte bun pentru dimensionarea instituțiilor de învățământ superior”, a afirmat Funeriu.
Ministrul a adresat un îndemn cadrelor didactice și studenților la început de an universitar, un îndemn pentru cadrele din universități: „Alegeți-i pe cei mai buni dintre dumneavoastră”. „Ei sunt cei care vor duce universitatea mai departe. Doar cei mai voloroși oameni în conducerea universității pot să vă asigure că universitatea va crește. Am și un îndemn pentru studenți: «Să nu îi credeți niciodată pe cei care vă spun că visele voastre nu se pot îndeplini». În încheiere, permiteți-mi să declar deschis, din ministerul Educației, anul universitar 2011-2012”, a conchis ministrul Educației.