Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, marți, că a confirmat participarea la Ziua României, organizată în premieră în 26 mai la turneul de la Roland Garros, dar că, dacă agenda internă o va impune, va rămâne acasă.
„Am fost invitat, joi, când este ziua României la Roland Garros de doamna președintă a Federației Române de Tenis, Ruxandra Dragomir. Pe moment am confirmat participarea la acest eveniment. pentru că este un eveniment de reprezentare a României la un turneu foarte prestigios, iar eu am fost invitat în calitate de ministru al Sportului”, a spus Daniel Funeriu.
El a precizat însă că nu exclude varianta de a nu participa la eveniment dacă agenda internă nu îi va permite.
„În funcție de agenda internă s-ar putea să nu merg. Am confirmat prezența la acest eveniment. Cred că este important pentru țara nostră. Este o cutumă ca atunci când se organizează ziua unei țări și ministrul Sportului din acea țară să fie invitat”, a arătat Funeriu.
Președintele FRT, Ruxandra Dragomir, a declarat, în urmă cu o zi, într-o conferință de presă, că la turneul de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, ce are loc la Paris, va fi organziată, joi, în premieră Ziua României, eveniment la care vor participa, printre alții, ministrul Educației, Daniel Funeriu.
„La ultima Adunare Generală, care a avut loc la Amsterdam am fost întrebată de către președintele federației europene, dar și de către președintele federației internaționale dacă ne-ar face plăcere ca România să fie sărbătorită în cadrul turneului de la Roland Garros, pe 26 mai. Bineînțeles că pentru noi este o mare onoare și suntem convinși că acest lucru vine ca o urmare a progreselor pe care le-a făcut FRT în ultima eprioadă. Evenimentul se va numi Ziua României și vor participa ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, domnul Funeriu, fostul ministru doamna Plăcintă, domnul Sever Dron, noul vicepreședinte al FRT, și bineînțeles eu, care voi fi prezentă acolo”, a spus Dragomir.