Guvernul a convenit cu FMI și CE să înghețe salariile și pensiile în sectorul public, dar să le poată majora limitat la mijlocul anului viitor dacă evoluția de până atunci a veniturilor bugetare va permite acest lucru, a declarat ieri șeful misiunii FMI de evaluare a acordului preventiv, Jeffrey Franks.
„Am convenit ca, dacă condițiile permit, să se facă o majorare limitată a salariilor din sectorul public și al pensiilor”, a spus Franks.
El a precizat că orice creștere a pensiilor va fi modestă, nu cum se întâmpla în trecut, și a dat ca exemplu o creștere, probabilă, echivalentă cu rata inflației.
BNR estimează o inflație de 3,3% în acest an și de 3% în 2012.
Franks a arătat că o delegația a FMI va veni în aprilie pentru a discuta cu autoritățile evoluția bugetară din primul trimestru, iar, dacă se constată că în 2012 va exista spațiu pentru majorări de venituri, atunci Guvernul ar putea decide creșterea salariilor în lunile următoare.
Șeful misiunii FMI a amintit că legea responsabilității fiscale nu permite decizii privind majorări de venituri înainte cu șase luni de alegeri, dar Guvernul poate hotărî creșterea salariilor și pensiilor în luna mai și să o pună în aplicare abia după două luni.
Franks: Salariile și pensiile vor fi majorate limitat în 2012, dacă lucrurile merg bine
