Fostul șef al PNA Ioan Amarie, cercetat penal pentru ucidere din culpă



Fostul procuror general al Parchetului Național Anticorupție, Ioan Amarie, este cercetat pentru ucidere din culpă în legătură cu un accident rutier în urma căruia a decedat o persoană, a declarat Simona Frolu, purtător de cuvânt al PICCJ.
Simona Frolu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat, duminică, că dosarul este de competența Curții de Apel Galați, având în vedere calitatea actuală de avocat a lui Ioan Amarie.
Potrivit lui Floru, Ioan Amarie este cercetat pentru ucidere din culpă.
Ancheta vizează producerea unui accident rutier în urma căruia a decedat o persoană.
Dosarul a fost înregistrat vineri, a spus purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Galați, Codiță Costel.
„Se fac cercetări, se va da o soluție raportat la datele care vor rezulta din anchetă. Nu putem trage acum o concluzie legat de vinovăția șoferului”, a spus Codiță