Proiecte

Fonduri europene pentru construcția unui han tradițional în Suceava

Consiliul Județean Suceava și Regiunea Abruzzo din Italia vor realiza împreună un proiect intitulat „Hanurile Europei Rurale”, prin care se intenționează construcția unor hanuri tradiționale în mai multe țări europene.
Președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a explicat că valoarea totală a proiectului este de 1,8 milioane de euro, sumă din care ar urma să se construiască trei hanuri, în Italia, Franța și Elveția, însă se analizează posibilitatea construcției unor astfel de hanuri tradiționale și în București și Suceava.
Mîrza a explicat că prin acest proiect se intenționează promovarea zonelor rurale, prin prezentarea produselor tradiționale și a ofertei turistice, în cadrul tuturor hanurilor care vor fi construite.
El a mai spus că proiectul a fost promovat de Grupul de Acțiune Local (GAL) Marsica, din Regiunea Abruzzo, iar județul Suceava va fi partener în realizarea lui.
„În momentul de față trebuie să identificăm cea mai potrivită locație pentru construcția acestui han, însă este posibil ca el să funcționeze și în incinta Muzeului Satului de lângă Cetatea de Scaun a Sucevei”, a declarat șeful administrației județene sucevene.
Gavril Mîrza a declarat că după realizarea proiectului, județul Suceava își va putea promova oferta de turism și de produse tradiționale prin intermediul celorlalte hanuri din Franța, Italia și Elveția.
Președintele CJ Suceava a adăugat că după construcția acestui han, el ar urma să fie administrat de un Grup de Inițiativă Locală din Suceava, singura structură de acest fel din județ fiind constituită în bazinul Dornelor.

Recomandări

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai important eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct
CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, implicat într-o inițiativă europeană pentru educație incluzivă – participare la IDEATE Summer School

Arome și inovație: elevii din județ și-au demonstrat talentul gastronomic la concursul „Culinariada”

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER