Fluxul de refugiați din Vama Siret, gestionat mai operativ



Refugiați în Vama Siret
Refugiați în Vama Siret

Experiența acumulată în aceste zile în gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina a permis o operaționalizare a activității organizațiilor, voluntarilor și instituțiilor implicate în această activitate la punctul de trecere a frontierei Siret. Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a informat, vineri, printr-un comunicat de presă, că cetățenii care au finalizat controlul documentelor vor intra prima dată în contact cu o echipă de traducători, care le va furniza primele informații relevante cu privire la sosirea în România. Ulterior, refugiații vor fi îndrumați spre un cort unde se vor afla reprezentanți ai transportatorilor, ONG-urilor și ai celor care oferă cazare gratuită, fiind asigurată și în acest caz prezența unui traducător.
Urmează pe flux o serie de corturi unde vor fi oferite alimente, hrană caldă și produse de igienă, iar ultima secțiune cuprinde corturile încălzite, în care refugiații vor putea aștepta până în momentul în care vor fi preluați de voluntari și conduși în zona de îmbarcare în mijloacele de transport, spre destinațiile pentru care au optat.
„Acest flux a fost realizat de către ONG-uri și voluntari, în strânsă cooperare cu reprezentanții instituțiilor din componența Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava”, a transmis prefectul Moldovan.
În cursul zilei de 3 martie a.c., s-a desfășurat o a doua întrunire care a adus împreună autoritățile cu atribuții în gestionarea operațiunilor de ajutorare a celor care se refugiază din calea conflictului din Ucraina și ONG-urile, traducătorii, transportatorii rutieri și voluntarii prezenți în PTF Siret.



Recomandări

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”
Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții