Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut în cursul zilei de marți o întâlnire cu o delegație din Germania formată din specialiști în intervenții în situații de urgență. Delegația germană este condusă de comandantul unității de pompieri profesioniști din orașul Ulm, Hansjorg Prinzig, la discuții fiind prezent și președintele de district al Asociației de pompieri din regiunea Baden-Württenberg, Hans Klarer.
În cadrul discuțiilor, șeful administrației județene a ținut să precizeze că județul Suceava are de învățat de la partenerii germani modul în care sunt organizate echipele de voluntari care pot să intervină în situații de urgență.
„În primul rând noi recunoaștem rolul extrem de important al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Ei s-au specializat foarte mult în ultima vreme, dar avem și lucruri care trebuie îmbunătățite din partea noastră, și aici mă refer la relația dintre ISU și comunitate”, a declarat Flutur.
El a arătat că există un proiect de lege cu privire la statutul voluntarilor. Președintele CJ Suceava a arătat că echipele de voluntari ar trebui organizate mult mai bine, subliniind că acest lucru este bine pus la punct în Germania.
Flutur s-a întâlnit cu o delegație din Germania formată specialiști în situații de urgență
