Vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, după ședința BPN, că în cadrul coaliției s-a discutat despre subiectul grevei anunțate în educație, Executivul considerând că nu s-au consumat toate discuțiie, dialogul continuând luni cu sindicatele. „Am covenit să continuăm dialogul, discuțiile, pentru că numai în cadrul unui dialog, ministrul Învățământului, ministrul Finanțelor și ceilalți responsabili din Guvern, putem găsi soluțiile cele mai bune pentru acest moment și pentru a respecta și bugetul care s-a votat” a spus Flutur.
El a mai spus că „nu s-au consumat toate discuțiile și că se așteaptă, în continuare, la dialog”.
Liderii de sindicat din Educație s-au întâlnit, luni, cu miniștrii Educației și Finanțelor. Scopul discuțiilor este acela de a-i determina pe sindicaliștii din FSLI, „Alma Mater”, „Spiru Haret” și FEN să renunțe la protest.
Reprezentanții celor patru sindicate au anunțat, cu câteva ore înaintea întâlnirii de joi cu președintele Traian Băsescu, că boicotează teza, care ar urma să fie susținută de peste 420.000 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, amenințând că, în absența unui răspuns corespunzător din partea Guvernului, acțiuni similare vor fi organizate și în zilele de 13 și 21 mai, când sunt programate tezele la Matematică și Istorie sau Geografie.
Potrivit sindicaliștilor, greva generală în zilele când sunt programate tezele cu subiect unic va duce la blocarea anului școlar, deoarece elevii nu vor avea situația școlară încheiată și nu vor putea fi admiși la liceu.