Persoanele care dețin funcții publice și nu performează vor fi înlocuite. Avertismentul a fost lansat joi de prim-vicepreședintele PD-L Gheorghe Flutur. El a declarat că la nivelul partidului se lucrează la strategia de evaluare a celor aflați în funcții publice, strategie care va fi pusă în practică foarte repede pentru că, după cum a spus Flutur, „PD-L nu mai dorește să plătească politic pentru neperformanță, nepricepere sau stângăcii”.
Flutur recunoaște că PD-L a făcut unele greșeli la numirea în funcții publice și consideră că, pe viitor, filtrul trebuie să fie mult mai drastic. În evaluările care vor urma, a subliniat liderul democrat-liberal, nu vor avea loc sentimentele, ci doar rațiunea. „Nu vom lucra cu inima, ci cu mintea, cu rațiunea”, a spus Flutur.
Flutur le-a transmis celor cu funcții publice care nu au dat dovadă că sunt profesioniști și cred că și-au găsit în PD-L o umbrelă de vreme rea să nu-și facă iluzii că vor rămâne pe posturi.
