Flutur a obținut acceptul ucrainenilor pentru construcția autostrăzii Nord – Sud



Conducerea Regiunii Cernăuți din Ucraina a anunțat, la Siret, că este de acord cu realizarea unei investiții în construcția unei autostrăzi care să facă legătura între Marea Baltică și Marea Neagră, care ar urma să treacă prin Cernăuți, Siret și Suceava. În cursul zilei de azi, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret a avut loc o discuție care a avut ca temă oportunitatea construirii unei astfel de autostrăzi, la întâlnire fiind prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, guvernatorul regiunii Cernăuți, Mychail Papiev, directorul proiectelor de rețele rutiere și feroviare al Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite, Helmut Meelich, precum și membrii Trans-European Motorways (TEM) al United Nations Economic Commission for Europe (UNECE).
Întâlnirea cu autoritățile din Cernăuți la fost convocată la solicitarea lui Gheorghe Flutur. În cadrul discuțiilor, atât oficialii români, cât și cei din Ucraina au susținut construcția unei autostrăzi de la Marea Baltică la Marea Neagră, o interconexiune la coridorul de transport pan-european IX spre Ucraina și Polonia.
Noua autostradă ar urma să fie construită pe actualul traseu al E 85, pe porțiunea Mărășești – Suceava – Siret – Cernăuți – Lvov, cu punct final în Polonia.
„Toți suntem de acord că avem nevoie de un coridor de transport Nord – Sud, de la Baltica la Marea Neagră. Am făcut acest demers pentru ca România să fie prinsă și cu acest coridor de transport. Nu am nimic cu celelalte coridoare care merg spre Vestul Europei, nici cu coridorul IV de pe Valea Oltului, nici cu autostrada Transilvania, dar mi se pare firesc să discutăm și să luăm în calcul investiții care să lege Nordul de Sud, să lege Suceava de București, Cernăuți de România. Și de aceea am făcut aceste demersuri. Eu mă bucur că și cei din Cernăuți sunt de acord”, a declarat Flutur.