Infracțional

Fiul Valeriei Peter Predescu, arestat pentru jafuri armate în Germania

Fiul interpretei de muzică populară Valeria Peter Predescu, Nicolae Predescu, a fost arestat pentru că este suspectat că ar fi participat la peste 30 de jafuri armate săvârșite în Germania.
Subinspectorul Raluca Petrean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, a declarat, ieri, că pe numele lui Nicolae Predescu a sosit un mandat european de arestare în baza căruia acesta a fost reținut în urmă cu circa o săptămână.
După ce polițiștii bistrițeni l-au reținut pentru 24 de ore, pe numele lui a fost emis și un mandat de arestare de către Curtea de Apel Cluj, de 29 de zile, cum prevede legislația europeană.
În această perioadă, Predescu va sta în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, iar polițiștii bistrițeni vor urma etapele pe care le vor dispune polițiștii germani, care pot ajunge până la extrădare.
Polițiștii bistrițeni au primit din partea celor germani o listă cu acuzațiile care îi sunt aduse lui Nicolae Predescu. Cel mai probabil el va fi trimis în Germania unde va fi judecat de instanțele din țara în care a săvârșit faptele.

Recomandări

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest