Anul european al voluntariatului

„Fii voluntar!”, acțiune de Ziua Copilului, la Centrul „Blijdorp”

Copiii de la Blijdorp au sărbătorit 1 Iunie într-un cadru festiv

De Ziua Copilului, ieri, la Complexul terapeutic „Blijdorp” a avut loc acțiunea „Fii voluntar!”, la care au participat zeci de copii cu dizabilități, dar și voluntari de la mai multe școli sucevene. În acest fel, organizatorii (Asociația „Blijdorp” România Suceava, în parteneriat cu Prefectura Suceava, Consiliul Județean Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Asociația SEVA) au marcat Ziua Internațională a Copilului, în Anul european al voluntariatului.
Fiind ajutați și de vremea foarte frumoasă, ieri, între orele 10:00 și 12:00, în curtea Complexului terapeutic pentru copilul cu handicap sever și moderat „Blijdorp România – O Nouă Viață” Suceava s-au adunat atât copii cu dizabilități, unii imobilizați în scaune cu rotile, cât și reprezentanți ai instituțiilor județene, locale, ONG-uri, sponsori.
Președintele Asociației „Blijdorp România”, Ionel Ivan, a mulțumit instituțiilor care sprijină în permanență activitățile desfășurate la Complexul terapeutic „Blijdorp” Suceava, sponsorilor, voluntarilor, mass-media. Reprezentanții instituțiilor enumerate de Ionel Ivan, prezenți la eveniment, inclusiv câțiva reprezentanți ai Asociației „Blijdorp” Belgia, au primit, în semn de recunoștință, medalii și diplome.
Distracție, cadouri, expoziție
Copiii cu dizabilități din cadrul Centrului „Blijdorp” au fost antrenați în activități distractive, jocuri și pictură pe față, organizate împreună cu spațiul de joacă Bambi, „dansul cărucioarelor”, desene pe asfalt, cântece.
Au participat voluntari din cadrul autorităților publice partenere, voluntari din instituțiile de învățământ partenere în cadrul Programului de Acțiune Comunitară “Împreună” – Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Școala Nr. 1, Colegiul Național “Petru Rareș”, Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, voluntari din cadrul Colegiului Catolic – Limburg din Belgia, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava – Specializarea Asistență Socială, familiile copiilor din centrul de zi.
În curtea Complexului terapeutic „Blijdorp”, chiar la intrare, s-a deschis și o expoziție permanentă cu vânzare, cu obiecte artizanale confecționate de copiii cu dizabilități, ajutați de personalul centrului, în cadrul atelierelor ocupaționale.
Sponsorii acțiunii au fost Shopping City Suceava (cadouri pentru copii), Baumax (reamenajare spațiu de joacă), Betty Ice (înghețată), McDonald’s (baloane), Bambi (personal specializat în activități distractive pentru copii) și Librăria “Cărturești”.

Recomandări

Tunsori gratuite pentru persoanele aflate în dificultate, din centre sociale, oferite de echipa Men’s Cave Academy

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Asociația „Freamăt de speranță” a organizat a XIII-a ediție a evenimentului caritabil „Târgul de Vise al Iepurașului”

Bază de date cu centrele de tratament balnear din județ, realizată în cadrul unui proiect transfrontalier cu Ucraina

Peste 200 de persoane, prezente la evenimentul „Împreună prieteni”, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava