Recunoștință

Fetița în vârstă de 10 ani, cu boala oaselor de sticlă, le mulțumește celor care au ajutat-o

O fetiță în vârstă de 10 ani suferă de o boală rară, numită osteogeneză imperfectă, cunoscută popular ca boala oaselor de sticlă. Viața Mădălinei Boca a fost legată mai mult de spitale, de tratamente, într-un cuvânt, de suferință. Timp de patru ani a făcut tratament la o clinică din București, după care, cu eforturi financiare foarte mari, familia a dus-o pe fetiță la Institutul ortopedic din Bologna – Italia, unde a fost supusă unor noi investigații, tratamente și cinci intervenții chirurgicale foarte complicate. Cu ajutorul oamenilor de bine, Mădălina a ajuns la o clinică din Canada, pentru a continua tratamentul. „Mădălina este cea care ne-a dat putere. Ea este o luptătoare. Pentru ea încercăm orice cale. Sprijinul financiar al oamenilor ne-a fost de mare ajutor. Vă mulțumim tuturor”, a completat tatăl Mădălinei, Gheorghe Boca. Tratamentul de la clinica din Canada a funcționat. Acum, Mădălina este acasă, în Suceava, și se simte mult mai bine. Împreună cu familia ei, vrea să aducă mulțumiri tuturor celor care au ajutat-o.

Recomandări

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Consiliul Județean a alocat, la inițiativa președintelui Șoldan, un sprijin financiar de 285.000 de lei pentru zece familii sucevene afectate de incendii

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie
A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

Sara Sofronia, în vârstă de 13 ani, are nevoie de o operație care îi poate schimba viața. Ea suferă de o deformare progresivă a coloanei vertebrale