24 mai

Festivități de Ziua Eroilor la Rădăuți

Primarul municipiului, Aurel Olărean, rostind o alocuțiune

Aproape două sute de rădăuțeni au participat ieri la festivitățile organizate de Ziua Eroilor la Monumentul Eroilor de pe bulevardul Bogdan Vodă din municipiu. În jurul orei 12.00, din fața primăriei locale a plecat spre Monumentul Eroilor, din vecinătatea Mănăstirii Bogdan Vodă, un cortegiu format din veterani de război, liderii administrației locale, reprezentanți ai organizațiilor politice din municipiu, consilieri locali, militari, elevi de la unitățile de învățământ din localitate și purtători de jerbe din flori. La monumentul închinat Eroilor Neamului, o gardă militară a Inspectoratului pentru Situații de Urgență a prezentat onorul, după care un sobor de preoți a oficiat o slujbă de pomenire. Despre însemnătatea momentului au rostit alocuțiuni mai multe personalități locale, printre care primarul municipiului, Aurel Olărean, generalul în rezervă Vasile Moțoc și profesorul doctor Daniel Hrenciuc. Tot ieri, la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, din municipiul Rădăuți, a fost depusă o coroană de flori la troița închinată eroilor neamului.

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale