„Ferestre spre educație”, la Palatul Copiilor

Ziua Mondială a Educației a fost marcată luni, 5 octombrie, la Palatul Copiilor Suceava, printr-o serie de activități în cadrul proiectului „Ferestre spre educație”. Peste 80 de elevi și cadre didactice de la Palatul Copiilor și de la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, elevi din clasele a V-a și a VI-a, au participat la ateliere de creație și origami, la discuții pe tema „Pro Educație”, au realizat pliante și mesaje cu aceeași temă. Totodată, a fost organizat un concurs de avioane de hârtie. Copiii au fost coordonați de profesori din ambele unități, prof. Biatrice Choleva, directoarea Palatului Copiilor, prof. Carmen Sima, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 8 Suceava, prof. consilier psiholog Camelia Solovăstru, prof. Larisa Leșan, prof. Oana Strejac, prof. Cristina Maxim, prof. Mihaela Buculei și prof. Petronela Rusu. Activitățile s-au încheiat cu o vizită în cercurile care funcționează, în acest an școlar, la Palatul Copiilor. Premergător Zilei Educației, sâmbătă, 3 octombrie, în curtea interioară a Palatului a avut loc festivitatea de premiere a copiilor și a profesorilor care au desfășurat și au participat la activitățile organizate în anul școlar 2014-2015. La această manifestare au participat prof. Tatiana Vîntur, inspector școlar educație nonformală, părinți, copii și coordonatorii cercurilor.

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Au început înscrierile pentru Atelierele de artă pentru copii „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani

Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani
Wunderkind Suceava lansează atelierele de limba germană „Hallo, Sommer!” pentru copiii de 7-14 ani