Femeie din Arad, internată după ce a fost atacată de o haită de opt câini



O femeie din municipiul Arad a fost internată în spital, ieri, după ce a fost atacată de o haită de opt câini, medicii fiind nevoiți să o opereze la picioare din cauza mușcăturilor suferite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
O femeie în vârstă de 40 de ani a fost atacată de câini în zona unor depozite din cartierul Aurel Vlaicu din Arad.
Femeia a încercat să se apere cu poșeta, însă câinii au mușcat-o de mâini, de picioare și de fese, iar un paznic al depozitelor din zonă, care a văzut incidentul, a intervenit și a reușit să împrăștie animalele.
Bărbatul a chemat o ambulanță, iar victima a fost transportată la Spitalul Județean, unde a fost operată la picioare din cauza mușcăturilor profunde.
„A fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru că plăgile au sângerat puternic”, a medicul Adrian Viner, care a preluat cazul.
Medicii spitalului au afirmat că starea femeii este stabilă, primind medicația necesară.
Victima le-a declarat polițiștilor că haita era formată din opt câini maidanezi pe care i-a mai văzut în zona respectivă și în alte zile.
Poliția a sesizat Serviciul de ecarisaj, lucrătorii deplasându-se în zona incidentului pentru a căuta câinii.