17 mai 2026
Linia a treia este de rezervă. Era folosită în trecut, mărturisește tatăl fetițelor.
Suntem cu toții pe peronul gării sau, mai bine zis, în locul în care esențialul este invizibil pentru ochi. Nu te mai simți de mult timp văzut, auzit, înțeles sau acceptat. Te apreciezi singur, fiindcă ceilalți, aici intervine Ioana, s-au lepădat de sine și te provoacă să-i urmezi pe calea nepătrunsă a izolării și a răutății.
„Reclamă-i, salvgardează-te, oprește-te, nu mai fi penibil”, șoptește Ioana. „Caută-te din nou pe tine, cunoaște-te și vei cunoaște tot universul. Încearcă să fii un ajutor pentru aproapele tău. Dacă te cauți pe tine în ceilalți, vei eșua, te vei autoflagela. Vei ajunge să creezi un conflict.”
Se aud niște pași greoi și o voce continuă: „Fă mereu ceea ce simți. Dar mai poți să simți?”
Mulți oameni s-au lepădat de această calitate.
„Eu mă pun pe mine pe primul loc, eu sunt centrul universului. Mă simt eliberat că am scăpat de tine. Ești o povară, mă îngreunezi cu problemele tale.”
Pentru că tu simți.
„Fii precaut cu sufletul tău”, zice cățelul prin propriul său limbaj. Și cățeii se exprimă prin limbaj nonverbal.
„Nu te pot iubi așa cum am iubit în trecut”, șoptește o voce. „Repetă-ți zilnic: fii bine cu tine. Nu mai pot face ceea ce simt. Am ajuns în punctul în care mă învârt într-un univers de cristal care pare a fi haotic, fără scrupule.”
„Nu te mai plac”, se aude pe un ton mândru. Se poate deduce fericirea, satisfacția, din modul în care au fost accentuate silabele.
Afecțiunea dispare și tu te învârți în propria ta lume, în care nimeni nu te mai numește prea orgolios și nimeni nu mai spune că nu ești suficient de bun.
Suficient de bun pentru ce? Pentru o iluzie? Pentru acele perfecțiuni inexistente, închipuite, în care ajungi să te pierzi pentru că îți dorești să simți din nou ceva?
„Oprește-te din a crede că toți oamenii sunt sinceri cu tine”, se aude un claxon.
Apare trenul, în sfârșit.
Ioana șoptește: „Drum bun. Aștept să mă anunți când ajungi. Ești sigur că efortul tău merită? Te-ai sacrificat din nou? Ai crezut greșit și nu te-ai ales pe tine?”
Se aude din nou o voce: „Mai ai ceva de spus? Vreau să merg să vorbesc cu prietenii mei.”
Toată lumea a urcat din nou în tren. Atmosfera era veselă, dar pentru mine se contura o zi gri, în care, în ochii celorlalți, semnificam o corvoadă.
„Vreau o perioadă de liniște. Meriți ceva mai bun.”
Cât pot să te mai iert?
Timpul continuă să curgă.
„Deja exagerezi”, se aude o voce liniștită.
Îmi fac autoanaliza din nou și constat că am fost înghițit în burta unui pește, ca în opera lui Marin Sorescu.
Dar eu continui să trec cu vederea totul.
M-am întâlnit cu o fostă colegă în tren și am purtat o discuție înălțătoare. Vorbeam despre viitor și am constatat că, într-o propoziție exclamativă, eu am ales să mă mint pe mine și să o consider interogativă.
Vocea reapare… chiar așa ai făcut.
Și zice: „O zi frumoasă.”
Întâlnirile cu oamenii mi-au arătat cât de mult am evoluat comparativ cu cei de vârsta mea. Îmi cer iertare atunci când greșesc, încerc să mă stăpânesc în situațiile critice, vreau să fiu diplomată în discursul meu ca până acum.
Fă o pauză măcar pentru o oră. Încetează din a te mai gândi la cuvintele josnice care ți-au fost adresate. Tu ai căutat binele și ai fost răsplătit cu ambiguitate.
Ești amoral,
un erou desăvârșit
în propria ta poveste, care
îți oferă satisfacție
doar prin perspectiva ta.
Vivat, crescat, floreat.
Fă mereu cum simți.
Bianca NATI
