Galeria „Bucovina”

Expoziție dedicată Zilei Naționale a României

Expoziție dedicată Zilei Naționale a României
Expoziție dedicată Zilei Naționale a României

– Pictura, cartea, numismatica și maximafilia au contribuit deopotrivă la definirea momentului istoric al realizării statului unitar român
Ziua Națională a României a fost marcată la Palatul Administrativ din municipiul Suceava de o manifestare expozițională, realizată sub egida instituției Prefecturii în colaborare cu Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în care pictura, cartea, numismatica și maximafilia au contribuit deopotrivă la definirea momentului istoric al realizării statului unitar român.
La manifestarea care a avut loc sâmbătă în Galeria „Bucovina”, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor organizatoare, ai Poliției și Jandarmeriei, universitari dar și un invitat cu statut diplomatic, consulul general al Ucrainei la Suceava, secvențele de desfășurare s-au succedat de la momentul festiv al intonării imnului de stat, la scurte alocuțiuni rostite de oficiali, cărora le-a urmat apoi vizionarea expoziției.
Un exemplu
Segmentul plastic al manifestării, constând într-o suită de lucrări în ulei cu peisaje din Bucovina, a fost asigurat de prof. Ioan Bodnar, consilier pentru minorități în cadrul Compartimentului Integrare Europeană din cadrul instituției Prefecturii, președintele Uniunii Ucrainenilor din România-Ținutul Bucovina.
Alăturându-se acestui aliniament vizual și multicolor, trei colecționari numismați, profesorii Dan Lohănel și Roman Istrati și pictorul și graficianul humorean Radu Bercea au grupat tematic (efigii de voievozi, personalități culturale…) o serie de piese de medalistică și maximafilie cărora li s-a adăugat, completând și întregind întregul ansamblu expozițional, o selecție de volume cu titluri care vizează actul unirii și al înfăpturirii României Mari, din fondul de carte al Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”.
Un exemplu prin care arta, cartea și piesele de colecție adunate cu grijă, îmbinate armonic, pot defini consistent un eveniment

Recomandări

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a binecuvântat pe tinerii suceveni care vor reprezenta România la o competiție internațională de robotică din SUA