Exercițiu de incendiu în centrul municipiului Rădăuți



Exercițiu de stingere incendiu
Exercițiu de stingere incendiu

Mașini de intervenție de la Detașamentul de Pompieri, echipaje de jandarmerie, poliție, ambulanță și SMURD, sirene, tulumbe și agitație maximă… Aceasta era atmosfera din zona centrală a municipiului Rădăuți marți dimineață, în jurul orei 10.30. Într-o cameră de la hotelul The Gerald’s, din vecinătatea primăriei locale, izbucnise un incendiu, iar focul reușise să se extindă pe întreg palierul și să surprindă o parte din personalul unității de cazare dar și din turiști, care în disperare de cauză se retrăseseră pe o terasă din partea de nord a hotelului. La câteva minute de la apelul de urgență, zona din apropierea hotelului rădăuțean a fost aglomerată de mașinile de intervenție, iar echipajele din acestea a început lupta cu focul…
În același timp, într-o intersecție din vecinătate, un autoturism intră sub un autocamion, apoi ia foc… Tulumbe, pompieri militari urcați pe scara de intervenție pentru salvarea unor răniți de la un etaj superior, escaladări și coborâri pe frânghie, medici și asistente în preajma celor afectați de foc…
Din fericire, toate acestea au făcut parte din scenariul unui exercițiu organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, cu participarea detașamentelor din Rădăuți, Suceava și a grupei operative a Inspectoratului Județean.