Cristi Minculescu se recuperează bine după transplantul de ficat la care a fost supus în urmă cu două săptămâni, informează medicii de la Spitalul Universitar din Regensburg, Germania, aceștia menționând că pacientul poate mânca și face fizioterapie pentru a-și recăpăta puterile. Cristi Minculescu a fost transferat, vineri, de la secția de terapie intensivă într-un salon normal. Potrivit medicilor germani, starea sa este în continuă îmbunătățire, nefiind înregistrate niciun fel de complicații până în prezent. Noul său ficat funcționează bine, fără ca organismul să dea semne de respingere. Înainte de a putea furniza o dată pentru externarea lui Minculescu, medicii au spus că perioada de convalescență trebuie atent monitorizată.
Soția și totodată donatorul său, Rodica Minculescu, se recuperează, de asemenea, bine, procesul său de vindecare fiind normal.
De la transplantul hepatic care a avut loc pe 24 martie, cântărețul a mai suferit două intervenții chirurgicale, dar în prezent starea sa este stabilă. Potrivit medicilor care îl supraveghează, nicio altă intervenție chirurgicală nu este planificată.
În vârstă de 50 de ani, Minculescu suferă de o boală ereditară, polichistică hepato-renală, moștenită de la tatăl său. Această boală se caracterizează prin apariția în ficat și rinichi a unor chisturi, care evoluează și care pot duce la afectarea funcțiilor organelor.
Potrivit lui Florin Minculescu, fiul artistului, acesta ar dori să revină pe scenă în vară.