De luni

Evidența Populației Suceava va funcționa după un nou program

De luni: Evidența Populației Suceava va funcționa după un nou program
De luni: Evidența Populației Suceava va funcționa după un nou program

De luni, 14 februarie, Serviciul Evidența Populației Suceava, ale cărui birouri au fost mutate la Iulius Mall Suceava, va funcționa după un nou program.
Astfel, sucevenii care vor să obțină pentru prima dată cartea de identitate sau să le înlocuiască pe cele vechi vor putea depune actele necesare în zilele de luni, marți, joi și vineri, în intervalul orar 08.30 – 14.00. Cei care nu pot veni decât după-amiaza au la dispoziție ziua de miercuri, când depunerea actelor necesare se face în intervalul orar 12.00 – 18.30.
Eliberarea actelor de identitate pentru locuitorii municipiului Suceava și cei ai comunelor învecinate se face în intervalul orar 14.00 – 16.00, în zilele de luni, marți și joi, în vreme ce miercuri și vineri sunt zile cu program atât dimineața, cât și după-amiaza. Astfel, miercuri, cărțile de identitate pot fi ridicate între orele 08.30 – 12.00 și 14.00 – 16.00, în vreme ce vineri, eliberarea actelor de identitate se face între 08.30 și 10.00, precum și între orele 13.00 – 15.00.
Șeful Serviciului Evidența Populației Suceava, comisarul-șef Maricel Caba, a precizat că noul program este coordonat cu cel al Serviciului de Înmatriculări Auto și Eliberare Permise Suceava, care funcționează în aceeași clădire, dar la parter, iar, pentru a fi redusă aglomerația, au fost deschise două ghișee de relații cu publicul.

Recomandări

Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tipul ”Ușilor deschise”

Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tip ”Ușilor deschise”
Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tip ”Ușilor deschise”

Peste 4.900 de candidați vor susține probele scrise la bacalaureat în 15 centre de examen în județul Suceava