Energeticienii se pregătest de grevă, după trei zile de pichete la sediul Ministerului Economiei



Aproximativ 100 de sindicaliști din energie au pichetat, joi, pentru a treia zi consecutiv, sediul Ministerului Economiei și amenință cu declanșarea grevei, cerând aprobarea bugetelor agenților economici din sector în forma convenită cu reprezentanții ministerului și finalizarea negocierii CCM. Protestatarii au primit, joi, o promisiune din partea reprezentanților Ministerului Econimiei, conform căreia ministrul Adriean Videanu îi va chema, luni, la discuții, în acest moment demnitarul nefiind în țară, a declarat, joi, la finalul protestului, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate „Univers”, Adolf Mureșan.
„Așteptăm și întâlnirea de luni cu ministrul Videanu, însă noi i-am informat deja pe cei de la Ministerul Economiei că am depus toate documentele, i-am notificat că suntem în cea de-a doua etapă a declanșării conflictului de muncă. Deja au avut loc concilieri la unele societăți pentru declanșarea grevei în sectorul energiei”, a precizat liderul sindical.
Președintele Federației „Univers” declara, marți, în prima zi a pichetului la sediul Ministerului Economiei, că a început strângerea de semnături pentru declanșarea grevei în sectorul energiei.
Federațiile sindicatele „Univers”, „Energetica”, „Termoelectrica”, reprezentative la nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze, având membri de sindicat în Societatea Națională Nuclearelectrica, Termoelectrica și filialele sale, complexe energetice, SC Hidroelectrica și filialele sale, SC Electrica și filialele sale, Transelectrica și filialele sale vor să îl informeze pe ministrul Economiei Adriean Videanu că în cadrul acestor societăți există un conflict social major ca urmare a nerezolvării mai multor probleme.
„Suntem nemulțumiți de neaprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale agenților economici din sectorul energiei, de nefinalizarea negocierilor privind Contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de ramură ELPEGA (electricitate, petrol, gaz – n.r.) și de nefinalizarea procesului de internalizare a activităților de reparații în cadrul unităților pe care le deservesc conform termenelor convenite”, a declarat Adolf Mureșan.
Sindicaliștii din energie au trimis Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei un memoriu prin care sesizează faptul că unele decizii adoptate de ANRE au creat mari prejudicii sectorului și consumatorilor de energie electrică.
„Există o toleranță a autorității privind lipsa transparenței prin care se realizează tranzacționarea energiei electrice pe piață, respectiv contractele băieților deștepți. De asemenea, nu sunt îndeplinite prevederile legale de a stabili statutul consumatorului vulnerabil și nici modul de stabilire a tarifelor de distribuție și de tarifelor de transport a energiei electrice – respectiv discriminarea între operatorii de distribuție de stat și cei privați”, a mai spus Adolf Mureșan.



Recomandări

Ioan Stan: Senatorii PNL, AUR și USR din Comisia economică și cea pentru energie au votat din nou împotriva intereselor românilor

UMILINȚA la care sunt supuși consumatorii suceveni de energie electrică și gaze naturale în relația contractuală cu E.ON Energie România S.A.

UMILINȚA la care sunt supuși consumatorii suceveni de energie electrică și gaze naturale în relația contractuală cu E.ON Energie România S.A.
UMILINȚA la care sunt supuși consumatorii suceveni de energie electrică și gaze naturale în relația contractuală cu E.ON Energie România S.A.

Câștigul salarial mediu brut pe economie a fost în mai de 5.078 lei, iar cel net de 3.101 lei