Tânărul în vârstă de 22 de ani din satul Nisipitu, comuna Ulma, arestat preventiv la finele săptămânii trecute după ce a încercat să o violeze a doua oară pe o bătrână, acum în vârstă de 87 de ani, s-a întors în libertate, după prima faptă, cu 318 zile mai repede. El a fost eliberat condiționat așadar cu aproape un an înainte de executarea pedepsei de 3 ani de închisoare la care a fost condamnat pentru primul atac asupra bătrânei.
Marian Dumitru Morțun s-a întors acasă pe 1 septembrie 2015, iar pe 6 ianuarie 2016, după ce s-a îmbătat pentru că era sărbătoare, și-a pus în minte să ducă la capăt ce nu a putut face în vara anului 2013.
După cum am arătat încă din ediția de sâmbătă a cotidianului nostru,
joia trecută, în jurul orei 8.40, agenții Postului de Poliție Ulma au fost sesizați despre faptul că o localnică în vârstă de 87 de ani, din satul Măgura, comuna Ulma, a fost victimă a unei infracțiuni de tentativă de viol. În urma anchetei demarate s-a stabilit că, în noaptea de miercuri spre joi, autorul a spart un geam de la casa bătrânei, care locuiește singură, a intrat în locuință și s-a năpustit asupra octogenarei. Individul a încercat să întrețină relații sexuale cu bătrâna însă nu a reușit, renunțând în cele din urmă și părăsind imobilul. Într-un comunicat de presă transmis ieri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți se arată că bătrâna a suferit leziuni importante, care necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale, dacă nu apar complicații.
Bătrâna l-a recunoscut pe atacator, același tânăr care, în vara anului 2013, a intrat peste ea în casă și a încercat să o violeze.
Tânărul și-a recunoscut fapta și a dat vina pe consumul de alcool din ziua de sărbătoare de 6 ianuarie.
Marian Dumitru Morțun a fost judecat și condamnat pentru „tentativă de viol”, „violare de domiciliu” și „lovire sau alte violențe”, după ce, pe 15 iulie 2013, a intrat în casă peste aceeași bătrână. Marian Dumitru Morțun a fost arestat preventiv pe 16 iulie 2013, la o zi după ce a pătruns în casa bătrânei.
Prima instanță, Judecătoria Rădăuți, i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani de închisoare. La instanța de recurs, Curtea de Apel Suceava i-a mărit pedeapsa, la 3 ani de închisoare cu executare. Această sentință a rămas definitivă în data de 29 ianuarie 2014. Pedeapsa de 3 ani a fost calculată însă din ziua arestării preventive, adică din 16 iulie 2013. În mod normal, dacă ar fi executat întreaga pedeapsă, acesta trebuia să rămână după gratii până pe 16 iulie 2016.
Inculpatul nu va mai scăpa cu siguranță atât de ușor după ce a recidivat. Pe lângă faptul că va primi o condamnare în stare de recidivă, acesta va executa și restul de pedeapsă rămas de la prima condamnare definitivă.






