Eveniment

Elevii cu performanțe școlare vor fi premiați duminică de IȘJ

Inspectorul școlar general Petru Carcalete
Inspectorul școlar general Petru Carcalete

Peste 300 de elevi suceveni vor fi premiați duminică de către conducerea Inspectoratului Școlar, ca recunoaștere a performanțelor obținute la concursuri naționale și internaționale. „Serbarea performanței școlare” este evenimentul la care vor participa aproximativ 700 de persoane, elevi, profesori, directori de școli, dar și invitați. Elevii cu performanțe școlare vor primi plachete și cupe, iar pentru răsplătirea lor se va organiza și o tombolă cu premii în obiecte. „Nu am vrut să facem o diferențiere între elevi în ceea ce privește acordarea premiilor și de aceea am ales varianta tombolei”, a declarat inspectorul școlar general Petru Carcalete.
În cadrul „Serbării performanței școlare” va avea loc un Concert de Crăciun susținut de Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău. La eveniment mai sunt invitați basistul Theodore Coresi, din Viena, baritonul Florin Mariș și soprana Florina Carmen Mariș, din Oradea.
Evenimentul va începe duminică, la ora 10:30, la Conacul Domnesc.
28 dintre elevii participanți la „Serbarea performanței școlare” sunt premianți la concursurile internaționale, 23 dintre ei la concursuri sportive, mondiale, balcanice sau europene, trei olimpici internaționali la limba română, unul la geografie și unul la Concursul „Științe pentru juniori”.
Petru Carcalete a mai precizat faptul că „la serbare au fost invitați elevii care au obținut premiile I, II și III la concursurile școlare naționale și internaționale”. La eveniment a fost invitat și ministrul Educației, Daniel Funeriu.

Recomandări

Turcia – destinația celei de a doua întâlniri de proiect pentru elevi și profesori ai Colegiului „Vasile Lovinescu”, Fălticeni

Eleva Florentina Burian a câștigat trei premii la Concursul Național „Primăvara Artelor”, desfășurat la Bacău