Un elev de clasa a VI-a de la o școală din localitatea Brazi, județul Prahova, este cercetat după ce ar fi violat un băiețel de cinci ani și jumătate, fapta petrecându-se în urmă cu o sptămână, foarte aproape de școala în care învață presupusul agresor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Radu Dan, un elev de clasa a VI-a de la o școală din comuna prahoveană Brazi este cercetat pentru viol, victima fiind un băiețel în vârstă de cinci ani și jumătate, din aceeași localitate.
Radu Dan a afirmat că în același dosar sunt cercetați alți doi băieți, din aceeași școală, care ar fi asistat la comiterea violului, produs în curtea școlii în care cei trei învață.
Reprezentantul Poliției Prahova a mai spus că presupusa victimă se află în grija unei bunici, în condițiile în care părinții săi au divorțat, iar bunica a fost cea care a reclamat la poliție faptul că nepotul său a fost agresat sexual, reclamația fiind depusă la cinci zile de la presupusa comitere a faptei.
Contactat telefonic, șeful Inspectoratului Școlar Prahova, profesorul Gheroghe Borovină, a declarat că fapta s-a petrecut în urmă cu o săptămână, însă Inspectoratul Școlar a fost anunțat de producerea acesteia abia în cursul zilei de joi, 19 mai.
Borovină a mai spus că în urma primelor cercetări s-a stabilit că fapta nu s-a produs chiar în curtea școlii, ci dincolo de gardul acesteia și că una dintre femeile de serviciu și-a amintit că, în acea zi, după orele de curs, a auzit niște zgomote.
La nivelul școlii a fost deschisă o anchetă care se derulează în paralel cu cea a poliției, anchetă care îi are în vedere pe toți cei trei elevi.